Rzeczpospolita, 15 septembrie 2010
"Un val de greve de toamnă", titrează Rzeczpospolita, referindu-se la o serie de demonstraţii programate de două dintre cele mai mari organizaţii sindicale, OPZZ şi Solidaritatea. Cotidianul precizează că în Grecia, Franţa şi Spania, protestele sunt alimentate în principal de factori economici. În următoarele două săptămâni, minerii polonezi, lucrătorii de la căile ferate, pompierii şi chiar o parte a funcţionarilor administrativi sunt aşteptaţi să iasă în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea. "Situaţia este similară în toată Europa, angajaţii sunt cei care trebuie să suporte greul crizei mai mult decât cei care sunt responsabili de crearea ei", a declarat un lider sindical.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.