La Stampa, 14 iulie 2010
“’Ndrangheta în Milano: peste 300 de oameni arestaţi”, titrează La Stampa. Pe 13 iulie, poliţia italiană a demarat o largă operaţiune împotriva reţelei criminale mafiote din Calabria implicate în traficul de droguri, de arme, cămătărie şi corupţie din nordul Italiei. Capetele mai multor familii care formează organizaţia 'Ndrangheta, toate originare din micile sate din Calabria, în sudul Italiei, au încercat recent să pună în mişcare conexiunile lor politice pentru a obţine cele mai bune pieţe de distribuţie pentru organizarea Expo 2015 la Milano şi pentru reconstrucţia localităţii Aquila, distrusă parţial în aprilie 2009 de un teribil cutremur.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.