Die Presse, 2 iulie 2010
“UE vrea sancţiuni pentru salariile prea ridicate”, titrează Die Presse. Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri economice şi monetare, explică în ziar că vrea să atace problema dezechilibrelor economice între ţările din zona euro, mai ales între nord, cu Germania, şi sud. “Sindicatele au ştiut să negocieze niveluri de salariu nejustificat în raport cu productivitatea salariaţilor lor”, explică Die Presse. Mai precis, Comisia va face recomandări ţărilor a căror competivitate se îndepărtează prea mult de media europeană. Dacă, în ciuda acestor avertizmente, această ţară măreşte salariile funcţionarilor, va fi obiectul unor sanţiuni financiare, cum ar fi îngheţarea subvenţiilor agricole sau a fondurilor de coeziune.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.