Autorităţile afgane au blocat un raport despre trei lucrători italieni ai Emergency [spital de urgenţă], un ONG care acordă asistenţă medicală în zonele de război internaţionale, care au mărturisit a fi luat parte la un complot al talibanilor pentru uciderea guvernatorului din Lashkar Gah, un oraş din sudul ţării. Oricum, bărbaţii în cauză sunt în prezent arestaţi. Ministerul de Externe şi cel al Apărării din Italia, care mai devreme au acuzat organizaţia pentru a fi "murdărit imaginea Italiei" prin oferirea de tratamente medicale atât insurgenţilor talibani cât şi civililor, nu au făcut încă demersurile pentru eliberarea acestora. Un editorial al cotidianulului din Roma, Il Manifesto este destul de sarcastic. "Atacarea Emergency este o consecinţă a operaţiunii Moshtarak", lansată în februarie, de către Forţele Internaţionale de Apărare şi Securitate (ISAF).
"Pregătirea pentru război cere eliminarea oricărui martor inconfortabil. Spitalele de urgenţă au publicat mărturii stânjenitoare despre cei care bombardează şi ucid" scrie cotidianul, la o zi după ce soldaţi NATO din sudul Afganistanului au deschis focul asupra unui autobuz, ucigând patru civili, inclusiv o femeie şi un copil. Între timp, personalul ONG-ului italian a abandonat spitalul unde au lucrat cei trei, poliţiei afgane. "Dacă au vrut să ne împiedice să lucrăm aici, atunci se pare că le-a reuşit", a declarat purtătorul de cuvânt al Emergency [Spitalul de urgenţă], pentru La Repubblica.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.