După moartea, în urma grevei foamei, a disidentului Orlando Zapata pe 23 februarie, relaţiile dintre UE şi Havana sunt la un nivel foarte scăzut, scrie El Mundo. Preşedinţia spaniolă a UE intenţiona să semneze un acord "politic, comercial şi chiar umanitar" cu regimul castrist însă, în acest moment consideră că "atmosfera nu este prielnică". Ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Miguel Angel Moratinos, a declarat că poziţia comună a Uniunii Europene din 1996, care cerea Cubei tranziţia la democraţie şi dialogul cu dizidenţii nu va fi "modificată sau eliminată" până când aceasta nu va fi revizuită de miniştrii de externe ai UE, în luna iunie. El Mundo mai scrie de asemenea că Parlamentul European a adoptat "cu o foarte mare majoritate" o rezoluţie de condamnare a morţii lui Zapata şi a lipsei de progrese democratice. Havana a răspuns prin anularea unei întâlniri cu reprezentanţii UE care ar fi trebuit să aibe loc la Madrid, încheie cotidianul.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.