În 7 martie, în Grenada (Spania), va avea loc primul summit UE-Maroc, de la atribuirea statutului avansat în 2008. "Această reuniune consacră dorinţa Marocului de a se integra proiectului european", explică Bernabé Lopez Garcia, în El Pais. Acest statut, care permite o mai strânsă colaborare între Maroc şi UE, este "o recunoaştere a progreselor economice, politice şi sociale ale Marocului", estimă acest profesor de istorie a islamului.
Mulţi consideră totuşi că ţara nu merită această recunoaştere "din cauza întârzierii sale în Indicele dezvoltării umane (IDH)" ca şi a comportamentelor "aspre şi neîndemânatice", cum ar fi presiunile asupra militantei sahraouie Aminatou Haidar. În ultimii ani, continuă Lopez Garcia, reformele democratice "au fost lăsate în aşteptare sau chiar au înregistrat un regres", dar regionalizarea, pentru care una dintre mize este statutul Saharei Occidentale, reprezintă o "nouă oportunitate". Pentru fostul reprezentant al UE la Rabat, Bruno de Thomas, acest acord obligă Marocul să intre într-o "logică a reformelor structurale care îşi vor produce efectele asupra bazelor arhaice" ale ţării.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro. 
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi. 
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.