Fotografiile lui Mirek Topolanek gol în grădina paradisiacă a lui Silvio Berlusconi, publicate înaintea scrutinului nu au schimbat nimic, ca nici explicaţia fostului Prim ministru: "Eu sunt, dar este un fotomontaj". "Harta politică a Republicii Cehe a trecut de la portocaliu la albastru", scrie cotidianul Mlada Fronta DNES făcând aluzie la victoria dreptei.
Partidul ODS a obţinut 31 la sută din voturi, un avans de 9 procente în plus faţă de social-democraţii lui Jiri Paroubek. În timp ce scrutinul era considerat ca o încălzire pentru alegerile legislative din octombrie viitor, doar 28 la sută din cehi au votat, scrie cotidianul, în timp ce Lidové Noviny scrie pe prima sa pagină despre cei "22 de euromilionari". Căci noii aleşi vor avea "aproape acelaşi salariu ca Primul ministru".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.