"Marea Britanie are rezervorul gol", scrie The Times după publicarea unui raport oficial asupra conturilor guvernului. "Cifrele relevă că Trezoreria a împumutat încă din luna trecută 4,3 miliarde de lire", scrie cotidianul londonian. "Este pentru prima dată de când au început să se publice informaţiile statistice, ca în luna ianuarie, lună în care în mod tradiţional depozitele statului sunt pline datorită prelevării impozitelor, conturile naţiunii sunt pe roşu". În vreme ce reprezentanţii Trezorerei insistă asupra faptului că guvernul va mai împrumuta în acest an, încă 178 de miliarde de lire (202 miliarde euro) adică 12,6% din PIB, experţii din City cred că deficitul britanic îl va depăşi pe cel al Greciei (12,7% din PIB). Pentru editorialistul din The Times, este vorba de un "eşec economic extraordinar". "Marea Britanie a intrat în cea mai dezastroasă recesiune, după cea din anii 30", comentează acesta, arătând cu degetul anii în care Gordon Brown era cancelar al Trezoreriei, ani în timpul cărora "au crescut considerabil cheltuielile sociale".
Marea Britanie
Mai rău decât Grecia: Marea Britanie
19 februarie 2010
Presseurop
The Times The Times, 19 februarie 2010
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.