Nimic nu mai merge pentru SkyEurope: plină de datorii, compania trebuie să înfrunte în prezent şi furia angajaţilor săi. "Loiali până acum, angajaţii companiei low-cost se revoltă astăzi împotriva angajatorului lor", scrie cotidianul MF DNES.
La această problemă se adaugă nemulţumirea creditorilor săi; mai mulţi dintre aceştia au dat anunţuri la mica publicitate din presa cehă şi slovacă pentru a solicita adeziunea tuturor creditorilor acestei societăţi, cu scopul de a duce împreună o acţiune în justiţie.
"Nu avem intenţia să rămânem datori, suntem dimpotrivă în căutarea unor mijloace de plată", declară şeful companiei SkyEurope, Jason Bitter, pentru MF DNES. El precizează că "în caz de faliment, SkyEurope nu va putea rambursa biletele deja cumpărate". Aceste bilete, aminteşte ziarul, reprezintă 32 de milioane de euro pentru ultimele 6 luni.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.