Nimic de discutat. Este motivul pentru care cei 81 de senatori cehi au decis să nu ia reia lucrul după sărbători. "Camera Inaltă nu a fost suprimată, legiuitorii au decis doar să amâne până în martie toate discuţiile", scrie Lidové Noviny pe prima pagină, denunţând faptul că aceste trei luni de "vacanţe de iarnă" vor fi "foarte generos plătite". Potrivit estimărilor făcute de cotidianul praghez, această pauză va adânci cu încă 1 milion de euro deficitul bugetar, care se ridică deja la 7.3 miliarde de euro. "Nu avem nimic pe masa de lucru, căci în aceste ultime luni Parlamentul nu a dezbătut decât despre imortalitatea cărăbuşului", explică preşedintele Senatului, Premysl Sobotka. La treisprezece ani de la crearea sa, Inalta Cameră cehă este văzută ca un "copil nedorit", regretă Lidové Noviny.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.