Ca de obicei, Alberto João Jardim nu glumeşte: "Dacă ni se refuză, încă o dată, mijloacele financiare la care avem dreptul, va trebui să ne gândim la alte soluţii". Mai clar, explică Publico, excitatul preşedinte al guvernului regional din Madera ameninţă cu secesiunea, dacă Lisabona nu îl autorizează să depăşească limitele impuse legal la îndatorarea regiunilor. Alberto João Jardim, care guvernează arhipelagul din 1978, doreşte lansarea unui plan de infrastructuri care vor putea fi amortizate începând cu 2011, dată la care a promis pentru a nu se ştie câta oară că va părăsi puterea. Dacă nu proclamă acum secesiunea este doar pentru că, afirmă el, "deocamdată condiţiile nu sunt reunite", rezervându-şi în schimb dreptul de a se răzgândi pe viitor.
Portugalia
Madera ameninţă cu secesiunea
18 decembrie 2009
Presseurop
Público Público, 18 decembrie 2009
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.