Este scris în Biblie, este înscris în Legea fundamentală germană şi a fost confirmat de Curtea Constituţională din Karlsruhe: duminica nu se lucrează. Începând din 2010, magazinele vor rămâne închise, (cu excepţia a 8 duminici), chiar şi în decembrie. Curtea a dat astfel dreptate plângerii bisericii catolice şi protestante din Berlin împotriva acestei liberalizări excesive a duminicii în capitala germană. Frankfurter Rundschau remarcă faptul că judecătorii au justificat desigur decizia lor prin tradiţiile religioase, dar şi prin drepturile sociale şi protecţia familiei. "Este un semnal puternic spre această curioasă alianţă berlineză între coaliţia [de stânga] şi comercianţi: duminica şi sărbătorile nu vor fi sacrificate pentru consum şi comerţ", scrie cotidianul
Germania
Duminica, nu vei face magazinele
2 decembrie 2009
Presseurop
Frankfurter Rundschau Frankfurter Rundschau, 2 decembrie 2009
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.