Dagens Nyheter, 6 noiembrie 2009

Prin aprobarea trecerii viitorului Gazoduct Nord Stream de-a lungul coastelor lor, pe 5 noiembrie, Suedia şi Finlanda au eliminat ultimele incertitudini asupra acestui proiect lansat de Rusia şi Germania în 2002.In timp ce presa poloneză şi baltică se preocupă de consecinţele pentru securitatea energetică a ţărilor lor, cotidianul suedez Dagens Nyheter prezintă pe prima pagină neliniştile locuitorilor din insula Gotland, care se găseşte pe traseul prevăzut de iniţiatorii conceptului North Stream. Dar, în editorialul său, ziarul aminteşte că Europa primeşte de la Rusia un sfert din gazul său, şi că, în faţa Moscovei, "este nevoie de o politică europeană de secuitate unitară". "Orientările autoritare ale Moscovei sunt fără îndoială o problemă a politicii de securitate. La fel ca şi diviziile interne în sânul Uniunii", estimează Dagens Nyheter.