"Germania are un nou gouvern", titrează Gazeta Wyborcza. Un guvern foarte bine primit la Varşovia, precizează cotidianul polonez, căci pledează pentru ca să fie "garantată o cooperare germano-poloneză care va contribui la un nou elan pentru dezvoltarea Europei". "Oamenii politici germani nu menţionaseră niciodată până acum relaţiile cu Polonia într-un document de asemenea importanţă", explică ziarul polonez. Noul cabinet al cancelaruluiAngela merkel doreşte într-adevăr reactivarea triunghiului de la Weimar, nume dat cooperării trilaterale între Polonia, Germania şi Franţa.
Potrivit unui diplomat polonez, este vorba de "o iniţiativă fără precedent care arată stadiul la care Berlin ţine o cooperare întărită cu Varşovia". "Berlin şi Varşovua vor putea pune deoparte problemele lor istorice şi se vor putea focaliza asupra Europei", insistă Bartosz T. Wielinski, corespondantul cotidianului la Berlin. "Chiar dacă cele două ţări au păreri diferite despre relaţiile lor cu Rusia şi cu Statele Unite, acest lucru nu ar trebui să le afecteze cooperarea din cadrul UE". "Dat fiind faptul că Germania este cel mai mare stat din Vechea Europă şi că Polonia este cea mai mare ţară din Noua Europă", axa germano-poloneză ar putea juca un rol fundamental pentru Europa, scrie la final Bartosz T. Wielinski.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.