Un cetăţean italian instalat la Louvain, în Belgia, a fost supus mai multor presiuni care doreau ca acesta să retragă din fereastra sa un afiş care îl critica pe Silvio Berlusconi, informează Le Soir. La sfârşitul lunii august, Giuseppe Caprioli a pus pe fereastra casei sale un afiş compus din prime pagini de reviste şi fotografii ale şefului italian de stat. Enumerând cele 10 întrebări neplăcute pe care cotidianul La Repubblica le adresează zilnic lui Berlusconi, colajul conţine şi menţiunea "Cetăţeni ai lumii, iertaţi-ne!"
La câteva zile după o vizită în oraş a unui senator din partidul lui Berlusconi, omul a fost invitat rapid prin scrisori şi telefoane să scoată din fereastră documentul. "Din ceea ce mi s-a spus, ambasada Italiei în Belgia a fost contactată iniţial, apoi consulul din Bruxelles şi în fine consulul onorific din Louvain", povesteşte Caprioli, care locuieşte în acelaşi imobil cu consulul. Potrivit ultimelor ştiri, consulul onorific a ameninţat cu mutatul din imobil dacă afişul nu va fi retras.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.