În ciuda crizei presei din Europa un nou cotidian îşi face intrarea în chioşcurile italiene. Ziarul este decis de a-şi trage partea leului din inepuizabila sursă de subiecte anti-berlusconiene. Având deja 30 000 de mii de abonaţi, Il Fatto Quotidiano reuneşte scriitori cunoscuţi şi controversaţi, printre care Marco Travaglio, autorul al mai multor anchete despre Berluconi şi al unui blog cu ton foarte acid.
Conform redactorului şef, Antonio Padellaro, linia editorială al ziarului Il Fatto va fi cea a "constituţiei italiene". A fi un "jurnal de opoziţie" nu înseamnă în mod necesar a se ataşa de vreunul din partidele de opoziţie, estimează acesta. Nici o "alianţă" nu este prevăzută cu PD (Partidul Democrat) şi nici cu "stânga proteiformă" care s-a demonstrat incapabilă de a-l contracara pe Berlusconi şi nici cu "Italia Valorilor" procurorului Antonio Di Pietro, considerat drept un apropiat al noului ziar. Cotidianul şi-a fixat drept obiectiv unic criticarea puternică a şefului guvernului şi a clicii sale. În primul său editorial, Travaglio dă tonul. Acesta ironizează procesul dintre fostul prim ministru francez Dominique de Villepin, acuzat de a fi trucat listele unei instituţii bancare pentru a-i provoca probleme adversarului său politic, Nicolas Sarkozy. Dacă Villepin şi-ar fi scos armele împotriva lui Berlusconi, scrie Travaglio, "togile roşii" (temenul lui Berlusconi pentru ai desemna pe judecători), nu ar fi mers niciodată atât de departe.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro. 
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi. 
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.