"Istoric", "excepţional", procesul afacerii Clearstream care se deschide astăzi la Paris cumulează superlativele. Excepţional, deoarece pe banca acuzaţilor figurează fostul Prim ministru al lui Jacques Chirac, Dominique de Villepin, şi pe cel al părţii civile, actualul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, reprezentat de avocatul său.
Timp de o lună, Curtea va trebui să judece dacă, şi la ce nivel, Villepin a participat la o instrumentare menită să-l destabilizeze pe Sarkozy în cursa sa pentru preşedinţie, între 2004-2005. Fostul Prim ministru est bănuit de a fi utilizat un fals listing de titulari de conturi oculte pe lângă stabilimentul financiar luxemburghez Clearstream, în care figura numele lui Nicolas Sarkozy, cu scopul de a-l slăbi pe rivalul său de la acea epocă.
"Cine a falsificat documentele organismului financiar?", aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă acest proces, estimează cotidianul Libération. "Pentru sănătatea democraţiei franceze, este crucial ca acest adevăr să se manifeste, (...) altfel justiţia şi politica vor fi încă o dată aruncate de către opinia publică în bacul împuţit cu mirosuri urâte".
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.