Socialism irlandez
A devenit Irlanda stat socialist de facto ? Naţiunea irlandeză va fremăta în această dimineaţă aflând ştirea dezvăluirii de către guvern a unui plan de salvare al băncilor de 90 de miliarde de euro pentru a da un impuls economiei, una dintre cele mai afectate de recesiunea globală. Irish Independent spune că încredinţându-i-se Agenţia Naţională de Gestionare a patrimoniului (National Asset Management Agency – NAMA) cu puteri extinse asupra confiscării terenurilor şi proiectelor de dezvoltare de la debitorii care nu sunt la zi cu ratele lor de rambursare, "statul irlandez va deveni efectiv unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din lume".
Comisia Europeană trebuie să ştampileze această legislaţie înainte de a fi votată de Dail (Parlamentul irlandez) la începutul lunii septembrie. Ministrul de finanţe, Brian Leniha, crede că cea mai mare parte a activităţii NAMA se va desfăşura în primii 7-10 ani. Având totuşi în vedere extinderea prăbuşirii industriei construcţiei din 2007/2008, cotidianul din Dublin subliniază faptul că această "bancă proastă" (bad bank, o instituţie care răscumpără active non-performante), va curăţa investiţiile toxice şi în 2039.
Din cauza crizei şi a şomajului, tinerii lituanieni fac cum făceau odinioară strămoşii lor: emigrează. Zeci de mii de tineri îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune, mai ales în Arhipelagul Britanic şi în Scandinavia, povesteşte săptămânalul Veidas.
Reuniunea Eurogrupului nu a fost suficientă pentru a îndepărta spectrul falimentului grecesc. Dacă Atena este în mare parte responsabilă de criză, UE și partenerii săi au și ei o bună parte din vină. Mesajele lor confuze și absența unor strategii au transformat o problemă care avea soluții într-un haos exploziv.
Două tabere, două teze, două viziuni ale Franţei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului încă suscită o controversă pasionată, care evoluează în ritmul anchetelor judiciare.