Doamna Robinson intervine în procesul de pace
Pentru a cincea zi de ianuarie, Irlanda de Nord descoperă implicaţiile scandalului sexual al doamnei Iris Robinson. Săptămâna trecută a fost dezvăluit faptul că doamna Robinson, soţia în vârstă de 60 de ani a Primului Ministru Peter Robinson, a încercat să se sinucidă după ce a admis că a avut o legătură cu un tânăr catolic în vârstă de 19 ani. Membră a Parlamentului de la Westminster ca şi a adunării Irlandei de Nord la Stormont, doamna Robinson a utilizat influenţa sa politică pentru a asigura iubitului ei suma de 55 000 euro, destinaţi creării unei societăţi.
La o săptămână de la expulzarea sa din DUP (Partidul Democrat Unionist), The Belfast Telegraph anunţă că ea se supune adeseori unor "tratamente psihiatrice dure". Scandalul nu numai că a generat demisia soţului său pentru şase săptămâni ci şi să compromită procesul de pace din Irlanda de Nord, scrie, la Dublin, The Irish Times. Ambele guverne, britanic şi irlandez, "menţin contacte strânse pentru ca criza politică şi personală care afectează familia Robinson să nu ducă la prăbuşirea administraţiei de la Stormont", dezvăluie cotidianul din Dublin. Potrivit termenilor din "Good Friday agreement" (înţelegerea de pace din Vinerea Bună), unioniştii şi naţionaliştii guvernează împreună Irlanda de Nord. Totuşi, DUP şi partidul naţionalist Sinn Fein au ajuns la un impas în discuţiile despre viitorul poliţiei şi al justiţiei în provincie.
Din cauza crizei şi a şomajului, tinerii lituanieni fac cum făceau odinioară strămoşii lor: emigrează. Zeci de mii de tineri îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune, mai ales în Arhipelagul Britanic şi în Scandinavia, povesteşte săptămânalul Veidas. 
Reuniunea Eurogrupului nu a fost suficientă pentru a îndepărta spectrul falimentului grecesc. Dacă Atena este în mare parte responsabilă de criză, UE și partenerii săi au și ei o bună parte din vină. Mesajele lor confuze și absența unor strategii au transformat o problemă care avea soluții într-un haos exploziv.
Două tabere, două teze, două viziuni ale Franţei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului încă suscită o controversă pasionată, care evoluează în ritmul anchetelor judiciare.