Reeducarea teroriştilor în închisoare
În ultimii ani, şapte terorişti musulmani danezi au fost condamnaţi pentru planificarea unor acţiuni teroriste. Dar societatea daneză nu a găsit încă modalităţile de a-i împiedica să-şi reia activităţile extremiste odată ce sunt liberaţi. De aceea guvernul "vrea să reeduce teroriştii", publică pe prima pagină Politiken. Cotidianul expune în ce fel coaliţia liberală şi conservatoare doreşte să le schimbe opiniile faţă de violenţă, prin intermediul unui "program de ieşire". De exemplu, vor fi vizitaţi de către imani care să le explice că terorismul nu este o soluţie, spune deputatul conservator Naser Khader: "Trebuie să recunoaştem că riscăm să ne regăsim în faţa unei noi probleme atunci când persoanele judecate pentru terorism vor ieşi din închisoare", declară acesta în interviul acordat ziarului. Partidul poporului danez (de extremă dreapta) şi social-democraţii susţin această propunere.
Din cauza crizei şi a şomajului, tinerii lituanieni fac cum făceau odinioară strămoşii lor: emigrează. Zeci de mii de tineri îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune, mai ales în Arhipelagul Britanic şi în Scandinavia, povesteşte săptămânalul Veidas.
Reuniunea Eurogrupului nu a fost suficientă pentru a îndepărta spectrul falimentului grecesc. Dacă Atena este în mare parte responsabilă de criză, UE și partenerii săi au și ei o bună parte din vină. Mesajele lor confuze și absența unor strategii au transformat o problemă care avea soluții într-un haos exploziv.
Două tabere, două teze, două viziuni ale Franţei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului încă suscită o controversă pasionată, care evoluează în ritmul anchetelor judiciare.