După 1989
Zidul cade şi la New York
11 noiembrie 2009
Presseurop
Cotidianul
Cotidianul, 11 noiembrie 2009
"Toamna naţiunilor“, cum au fost generic împachetate revoluţiile din 1989 care au condus la căderea comunismului în Europa de Est, face obiectul unui imens festival la New York", scrie Cotidianul. Organizat de către New York Public Library for the Performing Arts, în colaborare cu mai multe institute culturale europene, "Performing Revolution in Central and Eastern Europe" – PerfRevolution – a debutat în 6 noiembrie şi va dura până în 20 martie 2010.
Artişti provenind din foste ţări comuniste (Republica Cehă, Slovacia, Germania, Polonia, Iugoslavia, România şi Ungaria) sunt aşteptaţi în America. Accentul este pus pe felul în care artiştii epocii au încercat, şi uneori au reuşit, să depăşească barierele cenzurii comuniste.
Reuniunea Eurogrupului nu a fost suficientă pentru a îndepărta spectrul falimentului grecesc. Dacă Atena este în mare parte responsabilă de criză, UE și partenerii săi au și ei o bună parte din vină. Mesajele lor confuze și absența unor strategii au transformat o problemă care avea soluții într-un haos exploziv.
Din cauza crizei şi a şomajului, tinerii lituanieni fac cum făceau odinioară strămoşii lor: emigrează. Zeci de mii de tineri îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune, mai ales în Arhipelagul Britanic şi în Scandinavia, povesteşte săptămânalul Veidas.
Două tabere, două teze, două viziuni ale Franţei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului încă suscită o controversă pasionată, care evoluează în ritmul anchetelor judiciare.