Curtea trebuie să decidă cine este evreu
În Marea Britanie, editorialul din The Guardian scrie că s-a cerut Curţii Supreme de Justiţie"să studieze cine este catalogat ca fiind evreu". Este vorba despre o ceartă asupra politicii de admitere la Jews' Free School (JFS) în Kenton, Londra, care a refuzat să accepte un copil prezentat ca evreu, pe motiv că mama lui nu era de origine evreiască. Având în vedere că legile britanice asupra egalităţii clasifică evreii nu numai ca fiind o minoritate religioasă, dar şi ca fiind o minoritate etnică, o decizie anterioară a Curţii de Apel constatase că aplicarea normei matriarhale de către JFS este asimilabilă cu discriminare rasială. Remarcând faptul că, Curtea Supremă de Justiţie va trebui, de asemenea, să decidă dacă "legislaţia asupra protecţiei minorităţilor" trebuie să fie folosită pentru a condamna tradiţiile evreieşti, The Guardian se întreabă dacă "nu ar fi mai bine ca admiterile în şcoli să fie separate de toate chestiunile de credinţă, şi, prin urmare a libera legea de religie".
Din cauza crizei şi a şomajului, tinerii lituanieni fac cum făceau odinioară strămoşii lor: emigrează. Zeci de mii de tineri îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune, mai ales în Arhipelagul Britanic şi în Scandinavia, povesteşte săptămânalul Veidas.
Reuniunea Eurogrupului nu a fost suficientă pentru a îndepărta spectrul falimentului grecesc. Dacă Atena este în mare parte responsabilă de criză, UE și partenerii săi au și ei o bună parte din vină. Mesajele lor confuze și absența unor strategii au transformat o problemă care avea soluții într-un haos exploziv.
Două tabere, două teze, două viziuni ale Franţei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului încă suscită o controversă pasionată, care evoluează în ritmul anchetelor judiciare.