Creşterea foamei în lume a epuizat 80 % din bugetul Programului Alimentar Mondial. Ar fi nevoie de 1% din banii injectaţi în bănci în ultimele luni pentru a evita falimentul lor, în scopul de a le scoate din încurcătură. De curând, Primul Ministru portughez José Socrates a propus introducerea unei noi taxe pentru bănci.

Dar trebuie ca Marea Finanţă să contribuie la rezolvarea unei probleme care există din cauza ei? Câţiva cred că da. Limitele modelului în ultimii douăzeci de ani sunt evidente : modelele din matematică nu au prevăzut criza pieţei financiare. Până şi instrumentele cu care măsurăm realitatea economică pot induce greşeli : preşedintele Nicolas Sarkozy i-a cerut de altfel lui Joseph Stiglitz, premiu Nobel de Economie, să creeze un indicator pentru a înlocui PIB (produsul intern brut), care ţine cont de realitatea socială.

Aceaşi realitate care, pe timpuri grele, se degradează şi generează drame umane : 23 de sinucideri la France Telecom într-un un an, care încriminează gestiunea societăţii şi politicii sale de resurse umane. Uriaşii industriali sunt aproape,în ceea ce îi priveşte, de a face o criză de nervi când le vorbim de a limita bonusurile directoriilor. De exemplu Nestle a ameninţat cu a-şi deplasa sediul în Elveţia, şi guvernul din Berna nu schimbă proiectul său de a limita salariile membriilor din consiliul de administraţie.

Cu 10% de şomaj în toată Europa, presiunea pentru a reforma legiile pentru munca şi drepturiile lucrătoriilor se amplifică. Dacă Barack Obama va încerca să introducă în Statele Unite ale Americii un sistem de sănătate care seamănă cu cel din Europa, n-ar fi poate momentul ca Europa să facă din nou un New Deal?

R.C.