Opoziţia Germaniei şi polemicile între Italia şi Franţa referitoare la intervenţia în Libia, sunt încă o dovadă alarmantă că "atunci când avem de-a face cu o problemă de siguranţă, europenii nu reuşesc să se pună de acord", după cum a scris Daily Telegraph. Încă o dată, ţările membre au acţionat pe baza propriei lor agende de politică internă mai degrabă decât în virtutea nevoii unei acţiuni comune. Dar criza libiană a pus în evidenţă un alt aspect asupra căruia Europa nu reuşeşte să se coordoneze: politica energetică.

Intervenţia în Libia a fost justificată de necesitatea umanitară de a apăra populaţiile civile de masacrele promise de colonelul Gaddafi. Dar credibilitatea acestui argument a fost subminată de indiferenţa de care a dat dovadă Europa faţă de ţările arabe unde revoltele populare au fost reprimate cu violenţă, cum ar fi Yemenul sau Bahrainul, unde trimisul UE a trebui chiar să justifice că poliţia trage cu gloanţe reale în manifestanţi, căci "în situaţii de acest gen, se mai întâmplă şi accidente".

Motivul acestui dublu standard este simplu: concomitenţa crizei libiene cu accidentul nuclear de la Fukushima – la care Germania a reacţionat fără a-şi consulta partenerii europeni, punându-i în încurcătură – a provocat deja o explozie a preţului petrolului. Capacitatea reziduală de extracţie din Arabia Saudită este în prezent ultima redută împotriva şocului petrolier. Stabilitatea regimului represiv din Riad şi a sateliţilor săi trebuie deci să fie menţinută, chiar cu preţul pierderii prestigiului.

Aşa cum remarca Financial Times, Rusia este cea care trage foloasele din jocul acestei duble crize. Şi-a văzut umflându-se renta petrolieră şi a propus să-şi mărească exporturile de gaz spre Japonia şi Europa pentru a compensa închiderea centralelor nucleare. Şi în timp ce gazoductul European Nabucco are probleme, concurentul său rusesc South Stream continuă să progreseze. În eternul braţ de fier pentru Europa Orientală, tot ceea ce întăreşte Moscova slăbeşte Bruxelles-ul.

UE a cheltuit sume astronomice pentru a se dota cu un Serviciu de Acţiune Externă şi pentru a finanţa parteneriate în Est şi Sud, dar dependenţa sa energetică o împiedică să exerseze o politică externă voluntară şi coerentă. Pentru a ieşi din impas, ar trebui o viziune de ansamblu. Dar, din păcate, la Bruxelles, singurii care au una, sunt lobbyiştii industriei petroliere, pentru care lucrurile nu trebuie să se schimbe.