Tratatul de la Lisabona prevede, printre altele, extinderea puterilor Parlamentului. Săptămâna aceasta, ilustra adunare le-a pus la încercare pe un subiect sensibil: nervul războiului, bugetul. Ei au început prin a cere o reformă a modului de finanţare al UE, pentru a-i da mijloacele ambiţiilor sale, bazate pe introducerea de noi taxe. Parlamentul a votat apoi o majorare bugetară de 5,9%: aproape dublă faţă de ceea ce ar fi vrut statele membre.

În aceeaşi mişcare, deputaţii europeni au semnat un acord inter-instituţional cu Comisia care le atribuie puteri mai ample, în special în negocierile internaţionale şi în materie de acces la documente clasificate. Acest acord este contestat de către Consiliu, care nu a participat la negocieri (s-a auto-exclus) şi care a anunţat că va sesiza Curtea de Justiţie privind "orice act al Comisiei sau al Parlamentului luat în conformitate cu prezentul acord şi care ar afecta interesele sau prerogativele sale".

Parlamentul a devenit astfel conştient de noile competenţe acordate de Tratatul de la Lisabona şi se pare că intenţionează să le folosească, trăgând cât se poate spuza pe turta lui. O linie de comportament pe care Comisia pare să o împărtăşească şi să o sprijine. Numai Consiliul, unde sunt reprezentate în mod direct statele membre, pare că îndură mai mult decât profită de noile norme. Deci, pare să ducă o luptă de ariergardă pentru a menţine status quo-ul. În acest nou cadru instituţional, cei trei protagonişti îşi caută reperele. Iar reprezentanţii aleşi ai poporului par în poziţie bună pentru a-şi impune punctul de vedere.