Printre dezbaterile care au marcat a patra ediţie a festivalului anual al revistei Internazionale, organizat weekend-ul trecut în oraşul italian Ferrara, s-a numărat una consacrată "câştigătorilor crizei" în Europa. În timpul discuţiei, unul dintre participanţi, consilier special al Comisiei Europene, a întocmit o listă a iniţiativelor UE în acest An european al luptei împotriva sărăciei – nimerit, culmea ironiei, în 2010, annus horribilis pentru economia continentului. O economistă italiană bazată la Londra i-a răspuns că instituţiile UE nu sunt bune decât la a genera "parole, parole, parole", care nu se concretizează niciodată în acţiuni, o declaraţie întâmpinată cu o furtună de aplauze. S-a auzit chiar cineva strigând "Basta!".
Neîncrederea faţă de politica tradiţională şi a instituţiilor, care creşte în acelaşi ritm cu degradarea condiţiilor de viaţă ale europenilor din cauza crizei economice şi măsurilor de austeritate, este descrisă de majoritatea comentatorilor de "populism" şi "anti-politică". O capcană în care se încadrează franjurile populaţiei mai puţin educate, victime ale ignoranţei şi exploatărilor. Faptul că o audienţă formată din oameni mai educaţi decât media şi-a exprimat astfel de sentimente este un semnal care ar trebui să provoace o anumită reflecţie.
După definiţia lui Daniele Albertazzi şi a lui Duncan McDonnell, populismul este "ideologia care opune un popor virtuos unei serii de elite care-l privează de drepturile sale, de valorile sale, de prosperitatea lui, de vocea lui". După criza economică care a perturbat vieţile a milioane de europeni, dar nu a elitelor care au contribuit la declanşarea acesteia, această imagine seamănă alarmant cu realitatea, cum este cazul în Irlanda, unde salvarea băncii Anglo Irish va costa o o treime din PIB produs anual de locuitorii săi.
Precum Alain Touraine a semnalat recent, creşterea inegalităţilor este în prezent cea mai gravă ameninţare pentru stabilitatea şi coeziunea UE şi a membrilor săi. Partidele populiste care progresează pe tot continentul dau un răspuns greşit. Dar întrebarea pe care acestea o pun nu poate fi măturată împreună cu ideile lor discutabile.
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.