Descurajări financiare
Situaţiile de criză pot provoca celor care le trăiesc două tipuri de reacţii: în faţa adversităţii suntem mai uniţi sau scapă cine poate. În cazul furtunii provocate în sânul zonei euro de ameninţarea cu imposibilitatea de plată a Greciei, am crezut un moment că solidaritatea între statele membre se va impune în cele din urmă. Apoi, în ciuda planului sever de redresare prezentat de către Atena, se pare că zicala "fiecare pentru el" a fost adoptată ca model de acţiune.
Germania, care suporta o mare parte a costului solidarităţii cu Grecia şi cu celelalte ţări în dificultate (Portugalia, Spania), a amintit faptul că dacă acestea ar fi respectat, asemenea ei, regulile în materie de rigoare bugetară, nu am fi ajuns aici, şi că nu este de datoria ei să plătească pentru politicile laxiste ale vecinilor săi. Atitudinea Berlinului se justifică din mai multe puncte de vedere: pe plan intern, Angela Merkel trebuie să îşi liniştească opinia publică, care este îngrijorată de ideea că trebuie să pună mâna în buzunar pentru nişte mediteraneeni dezinvolţi; pe plan extern, cancelarul german este într-un rol de gardian al ortodoxiei bugetare în Europa.
Putem deci înţelege faptul că Berlinul creşte preţul adeziunii sale la măsurile de ajutor al Greciei, bineînţeles excepţionale, căci se teme mai presus de toate de efectul de precedent şi de uşa pe care ar deschide-o amatorismului bugetar. Aşa cum sublinia de curând economistul italian Lorenzo Bini Smaghi, dacă strategia de ieşire din criză este schiţată prea clar, operatorii economici şi guvernele vor fi tentate să renunţe la rigoare, căci au certitudinea că vor fi salvaţi până la urmă. Pentru a obţine un comportament riguros din partea unui stat membru, afirmă el, trebuie ca partenerii săi să întreţină o anumită ambiguitate în ceea ce priveşte intervenţia lor în caz de criză, fiind în acelaşi timp în măsură să furnizeze asistenţă atunci când aceasta se dovedeşte a fi indispensabilă.
Dar aşteptând ca Uniunea să se doteze cu instituţii şi mecanisme ad-hoc care să permită monedei unice sa evite o formă de şantaj care evocă descurajarea nucleară, europenii par să asiste la tragedia greacă aşteptând un deux ex machina care întârzie deocamdată să intre în scenă. Gian Paolo Accardo
Două tabere, două teze, două viziuni ale Franţei: la optsprezece ani de la masacrul a 800 000 de etnici tutsi, rolul Parisului încă suscită o controversă pasionată, care evoluează în ritmul anchetelor judiciare.
Pentru a evita riscul unei ieşiri din zona euro, Atena a acceptat noi măsuri de austeritate chiar înaintea unei reuniuni a Eurogrupului. O alternativă pe care politicienii locali nu au ştiut să o evite, regretă To Vima.
Evocând, aşa cum a făcut la începutul acestei săptămâni comisarul Neelie Kroes, ieşirea Greciei din zona euro, liderii europeni par să pregătească terenul pentru această eventualitate. Într-un moment în care Atena încă negociază cu creditorii săi privaţi restructurarea datoriei sale.