Barack Obama nu va merge în mai 2010 la Bruxelles - şi nici la Madrid – pentru a participa la summit-ul UE-SUA, şi el are dreptate. De ce într-adevăr preşedintele american, a cărui ordine de zi este destul de plină, ar trebui să efectueze o astfel de călătorie pentru a participa la un eveniment fără scop real ? Relaţiile dintre Europa şi Statele Unite sunt astăzi liniştite şi nu există probleme bilaterale insurmontabile. Fără a pune la socoteală costurile şi problemele de organizare din jurul unei vizite diplomatice în Europa.
Unul dintre motivele invocate de Casa Albă pentru a-şi justifica decizia este într-adevăr lipsa unui singur interlocutor de această parte a Atlanticului. Tratatul de la Lisabona era presupus să rezolve această problemă, juraseră liderii celor douăzeci şi şapte, şi Europa urma să ajungă în sfârşit pe locul de putere mondială la care aspiră în mod legitim. Dar, când vine vorba de punerea în aplicare a Tratatului şi de a se şterge un pic în spatele instituţiilor cu care au înzestrat UE – începând cu preşedintele stabil al Consiliului – vechile reflexe şi "fiecare pentru el" prevalează. Am văzut la Copenhaga unde se ajunge cu astfel de purtări.
Liderii UE se ceartă astfel pentru a şti cine îl va găzdui pe Obama sau se împing pentru a fi lângă el pe fotografie. Cei – şi nu sunt rari – care au nevoie de popularitate dau din mâini şi din picioare pentru a-i smulge o declaraţie de prietenie de uz pur intern, ca şi cum preşedintele american ar avea puterea de a influenţa sondajele, ca un fel de icoană miraculoasă.
Miracolul, Barack Obama l-a făcut ajungând la Casa Albă. El se confruntă acolo cu criza, cu creşterea în putere a Chinei şi Indiei, cu Iranul, cu situaţia în Orientul Mijlociu şi Afganistan. Dacă europenii doresc să aibă vreo greutate în aceste dosare, ştiu acum ce trebuie să facă.
Gian Paolo Accardo
Un sector public tentacular, sindicate atotputernice, o politică clientelistă: în Grecia, antreprenorii, care nu sunt nici ei nevinovaţi, au o listă interminabilă de plângeri. Dar,după ce au delocalizat, neglijat cercetarea şi practicat evaziunea fiscală, ei ar fi printre primii care ar suferi de o ieşire din zona euro.
În timp ce estonienii se consideră ei-înşişi un popor conectat, statisticile arată că doar o treime din populaţie are un cont pe celebra reţea socială. Întrucât viaţa privată trebuie să rămână privată, spun celelalte două treimi.
Șeful alianței de stânga SYRIZA este noua speranță a politicii grecești. Cu stilul său, aflat între pragmatism și retorica luptei de clasă, el neliniștește Berlinul; și nu doar pe susținătorii politicii de austeritate a Angelei Merkel.