Traian Băsescu şi Boiko Borisov au provocat mânia...zeilor din viziunea diplomatică a lui Nicolas Sarkozy. În 11 martie, la reuniunea şefilor de stat din Consiliul European, de la Bruxelles, consacrată revoltei din Libia şi măsurilor pe care UE ar trebui să le ia faţă de această situaţie (a interveni sau nu cu forţa armată), cei doi şefi de stat s-au opus atât recunoaşterii noului Consiliu provizoriu libian cât şi unei intervenţii armate. De ce? Motivele sunt clar definite de Mircea Vasilescu, într-un editorial publicat de Adevărul: membrii acestui Consiliu s-au aflat la baza răpirii infirmierelor bulgare şi, pe de altă parte, cum să intervii când nici măcar nu ştii cu exactitate ce se va întâmpla în viitorul apropiat? "Vă împrumutăm spionii noştrii", propune confratele meu. Preşedintele francez s-a enervat într-un asemenea hal încât cancelarul german Angela Merkel (care era de acord de altfel cu această optică) a trebuit să-i împace, după cum povesteşte EUobserver.com.

Ştirea a trecut practic neobservată în presa occidentală (exceptând EUobserver.com, Le Post.com plus blogosfera). Cred că, dacă în locul celor doi BB ar fi stat un CB (Cameron şi Berlusconi), ştirea ar fi fost alta. Aşa, când doi "mici" muritori se opun zeilor, e preferabilă tăcerea: ruşinea este o mâncare greu de digerat. În schimb, consider că pentru restul europenilor, cei care au înţeles că, chiar dacă se consideră asemeni lui Zeus, Sarkozy chiar nu poate să-şi permită schimbarea opticii (o zi da, o alta ba), în funcţie de pofte, ştirea nu a rezidat în informaţie, ci în comentariile care au urmat. Internauţii din România, de exemplu, ca şi cei mai înverşunaţi analişti ai politicii băsesciene au salutat curajul preşedintelui. Băsescu a dovedit că România nu îşi calcă nici pe principii şi nici nu distruge scara de valori în numele unei prietenii româno-franceze care nu mai există cu adevărat.

Nu cu mult timp în urmă, Bogdan Mazuru, ambasadorul României la Paris, afirma în cadrul unei dezbateri CAPE, că "UE duce lipsă de strategie şi de viziune în materie de politică versus Libia" (de ce nu politică externă în general?) A recunoscut că da, aserţiunea ar putea fi aplicată şi României faţă de locul ei în sânul UE. Dar că s-au înregistrat şi progrese notabile de la adeziune, din 2007. Am zâmbit, pe moment, sceptic. Acum zâmbesc din nou, dar cu satisfacţie. Avem un preşedinte de nota 10.