De mai mulți ani, scriitorul și jurnalistul polonez Mariusz Szczygiel s-a concentrat asupra caracterului naţional al cehilor, precum și asupra simţului umoristic specific acestora. Numeroasele sale documentări făcute în Republica Cehă au rodit în cele câteva cărți pe care le-a publicat, cea mai renumită dintre ele fiind ”Gottland”, cu care de altfel a câștigat Premiul Cărții Europene (European Book Prize, 2009) pentru cea mai buna carte europeană. I-a luat destul de mult timp să înţeleagă de ce a început să scrie despre această țară. ”Doar cu ajutorul psihoterapeutului meu am reușit să descopăr adevărul – de ce îi apreciez pe cehi. Când scriu nuvele și reportaje despre istoria Cehoslovaciei, despre personaje – de tipul orwellian – kafkanian – care mă fac să mă cutremur, scriu de fapt despre mine însumi” – admite Mariusz Szczygiel.

În noua ta carte, “Láska nebeská” (”Heavenly Love”), care tocmai a ieșit de sub tipar în limba poloneză, menţionezi că cehii au fost creaţi cu scopul de a înălţa spiritul polonezilor. Ce văd polonezii atât de distractiv la cehi?

În primul rând – limba. Polonezii găsesc o mulţime de subiecte de glumă în limba cehă. De exemplu, expresia cehească “Láska nebeská” (Heavenly love – nr: Iubire divină) în poloneză se traduce ca ”bagheta albastră”.  Pe de altă parte, cuvântul ”láska” (iubire) poate fi tradus și ca ”tânără zveltă” sau ”organ sexual masculin”. Când aud vorbindu-se limba cehă, mă apucă un orgasm metafizic.

Atunci când polonezii nu înţeleg ceva, folosesc expresia ”este ca într-un film ceh”. Anul acesta, la festivalul de film de la Karlovy Vary, regizorul ceh Marek Najbrt a prezentat filmul intitulat ”Polski Film”. Potrivit criticilor cehi, polonezii nu-i pot înţelege nuanţele. Suntem cumva condamnaţi la un fel de neînţelegere naţională cu iz patriotic?

De fapt, acesta este motivul pentru care sunt atât de implicat în toate aceste acțiuni. Mă simt ca un fel de traducător al culturii cehe. Unii traduc cărți în alte limbi; despre mine îmi place să cred că traduc cultură. Nu lucrez doar în beneficiul Poloniei, ci al întregii Europe, deoarece cărţile mele sunt tipărite și în alte ţări. Referitor la filme, un prieten mi-a trimis recent o carte interesantă despre afişe de film din perioada cehoslovacă. Iată câteva exemple. Filmul cehoslovac ”The Shop on Main Street”, care a câştigat de altfel un premiu Oscar, este descris într-un afiș polonez ca fiind o ”dramă psihologică”, dar într-un afiș cehoslovac, acelaşi film este prezentat ca o ”tragicomedie”. Filmul lui Miloš Forman, ”Loves of a Blond” este descris în Polonia ca fiind o ”reușită dramă psihologică”, în schimb în Cehoslovacia este recomandat ca și ”comedie”. Pe afişul cehesc al filmului "Morgiana" este imaginea unei femei care râde; pe cel polonez, o femeie îngrozită, având deasupra sa simbolul morții – un craniu și oase încrucişate.

Polonezii sunt interesați de literatura, teatrul și filmul ceh, iar în cărţile tale aminteşti despre Bohumil Hrabal, Jaroslav Hašek, Ota Pavel și de asemenea despre filmele lui Jan Svӗrák and Petr Zelenka. Au toți aceşti autori un numitor comun care să explice interesul polonezilor față de ei?

În Polonia, noi considerăm că aceşti autori și regizori nu iau viața prea în serios. Ideea că trebuie să existe o anumită distanţare faţă de creaţie și chiar un pas în plus faţă de propria persoană constituie baza culturii cehe. De exemplu, pe vremea când Alphonse Mucha era considerat cel mai faimos pictor ceh, ca semn de recunoaştere a poziţiei sale, el a fost solicitat să deseneze imaginea primelor bancnote, după ce Cehoslovacia și-a declarat independenţa de stat, în 1918. Pe bancnota de 100 de coroane el și-a imortalizat soția, Maruška, iar pe cea de 10 coroane – fiica, Jarka. Apreciez cu adevărat acest lucru, pentru că demonstrează din nou faptul că cultura cehă nu este foarte pompoasă. Poți să-ți imaginezi vreo altă țară în care cineva și-ar pune chipul neamurilor pe bancnote? Polonia – nici vorbă. Bancnotele trebuie să aibă imaginea unor eroi pe ele!

Desigur, știu că cultura cehă își are propriile sale elemente intrinseci de religie, metafizică, tristeţe sau elemente lirice etc, dar aceste lucruri nu îi interesează pe majoritatea polonezilor. Noi suntem atraşi de latura veselă a cehilor. Ceea ce încerc să explic este că veselia poate fi de multe ori rezultatul unei amărăciuni și poate fi interpretată metaforic ca o barcă de salvare, ca o formă de autoapărare.

Subiectul noii tale cărţi se referă la faptul că mentalitatea cehă înnobilează fiecare zi, deoarece cehii nu cred în Dumnezeu și în viaţa de după moarte. De ce acest fapt îi afectează atât de tare pe polonezi, care sunt în majoritate religioşi?

Din vârful localităţii Borůvková hora (Muntele afinelor), situat pe masivul Zlaté Hory (Munții de aur), se poate vedea frontiera ceho-poloneză.  Acolo există un bufet, pe zidurile căruia există inscripţii bilingve. În fiecare zi, proprietarii bufetului afişează numele sărbătorii din ziua respectivă omagiată în fiecare dintre ţări: o aşa numită ”zi a numelui”, sărbătorită atât în Republica Cehă, cât și în Polonia. Prietenul meu a fost acolo de câteva ori. Într-o zi, tipul care era la bufet l-a chemat în camera din dos și i-a arătat un afiş cu inscripţii în amândouă limbile, care a trebuit să fie dat jos de pe peretele sălii de mese și pus deoparte la cererea mai multor turişti polonezi. Ştii ce scria pe el și ce i-a înspăimântat pe conaţionalii mei aşa de tare? Citez: ”Mănâncă și bea cât timp eşti viu; după moarte nu vei mai avea astfel de bucurii”. Deci, pe scurt, noi suntem catolici și considerăm că avem dreptul de autor asupra adevărului absolut și că religia catolică are răspunsul la toate întrebările. Mai mult de atât, cum şi-ar putea cineva permite să nu creadă în Dumnezeu? Se consideră oare cehii mai buni decât noi doar pentru faptul că nu se tem de Dumnezeu? Ăsta da curaj.

Predilecţia cehilor pentru o viaţă simplă de zi cu zi se împleteşte cu o anumită tentă de comoditate.  Cuvântul favorit al cehilor este ”pace”. În timp ce polonezii sunt nişte luptători, cehii au ales mereu calea cea mai simplă. Acest lucru a fost confirmat și prin evenimentele luptei împotriva comunismului, care au culminat cu aşa numita Revoluţie de Catifea. A fost una dintre ultimele ţări în care a căzut Cortina de fier...

Pe scurt, pentru cehi, Revoluţia de Catifea s-a împlinit prin intermediul altcuiva. Normal că atunci când comunismul s-a sfărâmat pretutindeni în Europa, a ajuns să se prăbuşească și în Cehoslovacia. Este interesant faptul că în data de 4 iunie 1989, când în Polonia se desfăşurau primele alegeri parlamentare libere ne-comuniste, în Cehoslovacia Václav Havel se afla încă în puşcărie.

Filmul ”Strange Beings” realizat de regizorul cehoslovac Fero Fenič, zugrăvește ultima noapte de comunism.  Fenič a anticipat acea noapte, deoarece filmările au început încă din februarie 1989, dar – după cum susține el – nici unul dintre actorii cehi ce jucau în film nu a acceptat să joace un rol principal, așa că aceste roluri au ajuns să fie jucate de actori polonezi.

O prietenă mi-a povestit că, în acele zile memorabile din Noiembrie 1989 bunicii ei se aflau într-un tramvai, în zona Pieței Wenceslas. Era ziua ei de naștere, împlinea 3 ani, și bunicii veneau cu un tort la ea. Deşi aceștia au realizat că în piaţă se desfăşurau evenimente de însemnătate istorică, ei nu au coborât din tramvai, motivând că fetita îi aştepta să vină cu tortul. În plus, bunica a precizat: ”oricum vom vedea totul la televizor”.

Polonezilor le plac subiecte de genul eroism, curaj, patriotism. Aceste concepte nu înseamnă mare lucru pentru cehi. Aveţi vreo explicaţie pentru acest lucru?

Doamne fereşte, nu este deloc adevărat că aceste concepte nu au o însemnătate mare pentru cehi. Poate ei au devenit notorii doar pentru faptul că nu vorbesc despre aceste lucruri. Cehilor nu le place să vorbească în mod direct despre patriotism, dar patriotismul lor exprimat destul de evident prin grija pe care o poartă orașelor și satelor lor, care arată ca și cum ar fi desprinse din poveştile cu zâne pentru copii.

Chiar și crezul cehilor în personajul ireal Jára Cirman – un geniu ceh care poate fi comparat doar cu Leonardo da Vinci – este o formă de manifestare a patriotismului. Cehii sunt singura naţiune din lume care a creat un erou inexistent, de care sunt extrem de mândri. Patriotism nu înseamnă neapărat numai lupta pentru patrie.

Consideri că, în ciuda acestor diferenţe culturale, există măcar o şansă ca ”Heavenly Love” să nu rămână doar o stradă cu sens unic pentru polonezi?

Probabil că va rămâne de fapt așa cum spui. Un semn bun este acela că, după ce au vizitat Polonia în timpul Campionatului european de fotbal, o mulțime de cehi au afirmat: ”polonezii sunt nemaipomeniți, au pregătit totul perfect”. Probabil că acesta e doar un mic pas: câțiva cehi au început să ia Polonia în serios.

Interviu realizat de Martina Bulakova