De dreapta sau de stânga, extremişti sau de centru, aleşi prin vot direct, transnaţional, de către europeni, europarlamentarii n-ar mai fi decât atât, europarlamentari în serviciul unei cauze unice: UE. Identic, preşedintele Comisiei Europene, al Consiliului European, al Parlamentului, şi-ar şterge discret coloratura politică atunci când în cauză ar fi interesele Europei. Funcţionarea acestei imense maşinării de pace şi de război economic, asemănătoare, ciudat cu maşinăriile din desenele animate ale japonezului Hayao Miyazaki ("Castelul ambulant ", 2004), s-ar regla după ceasul cerinţelor descrise atât de clar, în urmă cu mulţi ani, de un Jean Monnet:

nu este imposibil ca egoismul oamenilor şi al naţiunilor să-şi afle cel mai adesea cauza în cunoaşterea imperfectă a problemei cu care se confruntă, fiecare fiind înclinat să nu vadă decât aspectul interesului său imediat. […]Munca în comun, lupta pentru acelaşi obiectiv presupun încredere mutuală şi consolidare. În prietenie văd o consecinţă şi nu o cauză a unităţii de acţiune. Cauza este înainte de orice altceva, o relaţie de încredere. Încrederea se instalează în mod natural între oameni care au un punct de vedere comun asupra problemei de rezolvat. Atunci când problema devine aceeaşi pentru toţi, diferenţele şi bănuielile se estompează şi apare, adeseori, prietenia. Dar cum să faci ca problema să fie văzută de toţi la fel şi ca să fie evident pentru toţi că interesul este acelaşi  în circumstanţe în care, altfel, oamenii şi popoarele se divizează?

Aceste fraze datează din 1976, cu ocazia publicării "Memoriilor" lui Jean Monnet de către editura Fayard. Suntem în 2012 şi Europa celor 27 nu a găsit un răspuns valabil. România, acum Franţa, virează spre o stângă care contestă deciziile europene ale predecesorilor săi, în Grecia extrema dreaptă intră în guvern (va fi şi cazul Franţei în luna iunie, 10 – 17 iunie, alegeri parlamentare), România a virat stânga, va confirma în acest 10 iunie, în timpul alegerilor locale, Olanda opune un veto de neînţeles intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ("Vetoul este cauza profundă şi în acelaşi timp simbolul neputinţei de a depăşi egoismele naţionale", scria Monnet), Balcanii rămân, din cauza problemei Kosovo, un butoi cu pulbere, lumea vecină Uniunii pare împărţită din nou din punct de vedere geopolitic. Nu aceasta este Europa la care visau părinţii fondatori (cei 12 chelioşi pe care-i vedeţi pe Insula Trandafirilor din parcul Herăstrău).

Nu sunt suficiente veşti bune despre Europa nu pentru că nu am vrea, ci pentru că ele se fac rare. Şi pentru că veştile bune se fac şi rare, şi scumpe, şi parcă ne merge din ce în ce mai rău, parcă ai noştri lideri nu găsesc nicicum luminiţa de la capătul tunelului.

Cât despre presă, sau europeni, presa descrie o nemulţumire crescândă, care a început cu referendumurile francez şi irlandez şi a evoluat prin mişcările Occupy. Europenii sancţionează, asemeni francezilor care au votat Frontul Naţional sau grecilor care au votat Zori aurite, o absenţă de comunicare a Europei, un despotism iluminat. Uniunea Europeană este astăzi o întreprindere politică genială, evident, care are scopuri îndrăzneţe dar care este despotică în modalităţile sale. O situaţie care generează un deficit de legitimitate europeană în care cetăţenii nu văd şi nici nu găsesc, oricât ar căuta, căi şi mijloace de a-şi face auzit glasul. Europeanul, el, nu are culoare politică.

El nu este nici de stânga şi nici de dreapta iar aceste alternanţe la putere nu îl satisfac, ci îl obosesc, atâta timp cât unii se străduiesc în timpul aflat la putere, să distrugă ceea ce a făcut celălalt. Totul nu este putred în Europa, aşa cum nici totul nu este minunat. Dar este încă perfectibil. Europa este creaţia noastră, şi ar fi bine să ne amintim de acest lucru. Dar într-un context în care singurele momente în care auzim şi vibrăm la Imnul bethovenian al Europei sunt Liga Campionilor Europeni şi Eurovision (acesta din urmă a avut loc în Azerbaidjan, stat care nu face parte din UE!). În care singura instituţie comună celor 27 este...Europol.

Articol apărut iniţial în Dilema Veche