O Capitală în fierbere, dar, de data aceasta nu şi în clocot. Fiesta spaniolă-română s-a terminat cu bine, autorităţile au respirat uşurate. Pe reţelele de socializare, în minutul 40 al unei finale care ne-a făcut să visăm, iar de data aceasta visul nu s-a terminat în coşmar, circula o glumă “Ce meci lung, dacă era la Cluj, se termina deja”.

Ei bine, da, ave(a)m faima unor jocuri de culise, unor arene cu gazon prin noroi, unor suporteri care nu ştiu să-şi respecte adversarii iar pe alocuri, chiar a unor astfel de sportivi. De data asta nu a fost aşa. Arena Naţională din Bucureşti a arătat ca una din oricare alt mare oraş al lumii. Pentru o clipă, suporteri obişnuiţi, comentatori, oameni de sport au uitat unde se află. Comparaţiile cu Dublin, Manchester, Milano curgeau. A meritat investiţia, am meritat şi noi să vedem fotbalul mare pe un teren românesc.

Spaniolii au plecat, unii încântaţi de o Cupă mult aşteptată, cei din Madrid, alţii, suporterii din Bilbao, doar cu amintirea unei seri frumoase şi a unui oraş primitor. Pentru că au fost primiţi cu nerăbdare, bere rece, mici şi concerte. Ba chiar şi cu ziare de sport care au titrat în limba spaniolă, în onoarea lor.

Ne interesează mai puţin numele învingătorului şi mai mult impresiile cu care vor pleca ibericii de aici, jucători şi suporteri. Logic că mass-media spaniolă se referă des la Bucureşti în aceste zile, asta şi în ideea că succesul unui eveniment de anvergură, categorie în care intră şi finala Europa League 2012, depinde şi de atmosfera creată în jurul lui.

Iar atmosfera a fost cel mai bine descrisă de eroul serii, columbianul Radamel Falcao, marcator a două goluri de senzaţie, care au deschis drumul echipei sale, Atletico Madrid spre Cupa Europa League:

Mulţumim poporului român, ne-am simţit fantastic!

Un meci cu de toate, precum shaorma con todo-vândută totuşi la super preţ, în Centrul Vechi al Bucureştiului. Cu politicieni în loje – nu puteau pierde momentul, cu foşti mari sportivi şi oficiali. Şi chiar cu solidaritate din partea şoferilor bucureşteni care i-au lăsat pe suporteri să treacă pe roşu, fară să claxoneze!

Şi poate concluzia cea mai bună este cea a unui suporter spaniol, sunând un prieten rămas acasă. Despre Bucureşti, despre meci, despre spectacol:

Bătrâne, nu stii ce pierzi!