Mi se întâmplă, destul de des, să predau cursuri de jurnalism, în diverse ocazii, unor liceeni sau studenţi. Zilnic, la birou, când îmi sare ţandăra la vreo încălcare flagrantă a unor reguli elementare în scrierea unei ştiri, a utilizării incorecte a vreunui cuvânt din latină, sau la un titlu care depăşeşte trei rânduri. De fiecare dată când lipsesc linkuri într-un text pe Internet. Şi de fiecare dată, lăsând la o parte problemele hypertextului şi ale norului de taguri, uit de factorul subiectiv. Mai precis subiectivitatea redactorului-şef. Şi mă enervez când subiecte care mie mi se par importante (vizibil şi altora) nu trec de furcile caudine ale şedinţei de redacţie.

O astfel de ştire nebăgată în seamă este cea legată de viitoarea reformă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care va fi probabil votată în zilele următoare (18-20 aprilie), la Brighton, în Marea Britanie. Ştirea, şi articolul care îi este consacrat, a fost dezvăluită de Ziarul de Gardă, din Chişinău:

Iniţiativele de reformare a Curţii Europene a Drepturilor Omului provoacă îngrijorare în rândul apărătorilor drepturilor omului din R. Moldova. Aceştia susţin că cel puţin două dintre iniţiativele incluse în proiectul Declaraţiei de la Brighton, de reformare a CEDO, ar putea afecta nivelul de protecţie a drepturilor omului, în special,  în ţări precum R. Moldova. Proiectul urmează a fi discutat şi, eventual, aprobat de cele 47 de state membre ale Consiliului Europei  (CoE) în cadrul unei conferinţe ce urmează să se desfăşoare, în perioada 18-20 aprilie curent, la Brighton, Marea Britanie. Succesul Curţii Europene în apărarea drepturilor omului şi sporirea încrederii cetăţenilor în această instituţie a generat creşterea, în ultimii ani, a numărului de cereri depuse la Curte. În prezent, la CEDO se află pe rol peste 150 mii de cereri pendinte, iar instituţia nu are suficiente capacităţi de examinare, pe motiv că dispune de doar 46 de judecători şi de circa 600 de persoane care asigură grefa Curţii. Primele discuţii axate pe reformarea CEDO au avut loc în 2005, iar motiv pentru aceasta a servit numărul mare de cereri de la cetăţenii nemulţumiţi de deciziile instanţelor de judecată de nivel naţional. Obţinerea unei finalităţi în reformarea CEDO reprezintă una dintre priorităţile preşedinţiei britanice exercitate în prezent în cadrul Comitetului de Miniştri al CoE. În acest sens, au fost elaborate o serie de iniţiative de natură să fluidizeze procesul de examinare a cererilor. Iniţiativele de ultimă oră se conţin în proiectul Declaraţiei de la Brighton, pe marginea căreia urmează să se pronunţe reprezentanţii ţărilor membre ale CoE. Iniţiativa britanică propune, printre altele, reducerea termenului de depunere a cererilor la Curte, precum şi limitarea «marjei de apreciere.

În principiu, nu este un subiect în condiţiile în care "piatra nu a căzut". Problema este însă că atunci când piatra va fi căzut, va fi prea târziu pentru a mai schimba ceva. În aceste condiţii, scrie Ziarul de Gardă, mai multe organizaţii pentru protecţia drepturilor omului au făcut public un apel prin care cheamă autorităţile R. Moldova să nu susţină iniţiativele de limitare a competenţelor CEDO.

În fine, e păcat că această ştire trece nebăgată în seamă nu din punct de vedere al priorităţii informaţiei, ci mai ales pentru că, fiind uitată, ea va fi condamnată să preocupe doar Moldova. Care, totuşi, este una din principalii clienţi ai CEDO, de la Strasbourg:

După aderarea la CoE, R. Moldova a fost condamnată de CEDO în peste 200 de cazuri. Majoritatea se referă la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi a prevederilor justiţiei naţionale, ceea ce privează reclamanţii de dreptul la un proces echitabil, precum şi la încălcarea drepturilor de proprietate. CEDO are în componenţa sa câte un judecător din fiecare ţară membră a Consiliului Europei şi acceptă cererile doar după ce decizia instanţelor naţionale este definitivă. Termenul în care experţii Curţii decid dacă plângerea este întemeiată este de minimum doi ani.

Franţa are o scuză minabilă: sunt alegeri prezidenţiale şi asta ne ocupă tot timpul (şi creierii). Dar restul lumii? România? Rusia?