Ar fi putut fi un al-nu-ştiu-câtelea scriitor alungat din țara sa, din cauza scrierilor sale. Un rătăcitor condamnat să bântuie lumea reală şi lumea imaginară, fără de țară, fără de liman: un alt Orhan Pamuk, un alt Salman Rushdie. Pentru scriitorul turc Nedim Gürsel (născut în 1951) exilul a fost însă o şansă, iar dacă literatura sa a generat condiția de exilat, exilul impus i-a inspirat adevărata naştere literară. Exiluri şi exiluri… L-am cunoscut pe Nedim Gürsel la  Paris, oraşul său – închisoare de aur, la început, devenit în timp oraşul-patrie [ despre care a scris de curând o carte, în acelaşi timp despre Paris şi despre Franta, intitulată "Belle et rebelle, ma France"]. De la înălțimea apartamentului său parizian, metropola nu aruncă spre cer trufaşele cupole ale Sfintei Sofia din Istanbul şi nici nu-i întoarce privirile limpezi ale apelor Bosforului. Dar înălțimea pariziană i-a deschis orizonturi care i-au permis în timp, în cei 32 de ani de când a plecat din Turcia (cărțile sale au fost cenzurate pentru ofensă adusă moralei publice, în urma loviturilor de stat din 1980), să primească, scriitor fiind, o dimensiune europeană, universală. Parisul ca o şansă. Parisul ca un pariu. Nu e întâmplător faptul că „Fiicele lui Alah” este cartea care a însemnat o cotitură în relația sa cu Turcia: publicată în 2008, a cauzat un proces pentru blasfemie care este încă pe rol. Este cea care a pus o ştampilă definitivă exilului: condamnarea, plecarea, apelul, alegerea unei alte limbi ca patrie a cuvintelor, dar şi diversificarea, schimbarea notei, a registrului, a viziunii.

Literatura a creat exilul, dar exilul a născut conştiința

„Fiicele lui Alah”, roman autobiografic publicat în 2011 de editura Nemira, a influențat la rândul său biografia scriitorului, a adâncit exilul, dar acest exil a dat naştere, el, unei mari literaturi? Nedim Gürsel răspunde:

Nu consider exilul ca un prilej de lamentare, ci mai degrabă o experiență care te îmbogățeşte. Căci scriitorul în exil descoperă o altă cultură, un alt univers şi intră în contact cu o altă limbă. A fost, în orice caz, situația mea. Exilul trezeşte în scriitor o luare de conştiință față de limba sa maternă. El devine mai atent la limba în care scrie din cauză că este departe de practica sa cotidiană. Pentru mine exilul cultivă şi nostalgia, şi dacă nu aş fi trăit departe de Istanbul nu aş fi scris cu siguranță atât de multe despre acest oraş care mă urmăreşte şi a cărui amintire mă bântuie în permanență. Gürsel a parcurs un drum lung, asemeni lui Ulysse. A descoperit plăcerea nuvelelor, obediența pamfletului politic, esența jurnalelor de călătorie, întoarcerea la surse, cele ale dervişilor. Rămânând, în fond, tributar aceluiaşi stil inimitabil literaturii turce: o anume linişte şi abandonare în fața destinului, o dulceață de a trăi care aminteşte de căderea soarelui în apele Mediteranei din Antalia, de unde este originar, o plăcere a descrierilor Turciei profunde care aminteşte de talentul unui Camil Petrescu sau de asprimea unei Marta Petreu.

Exilul, o pedeapsă?

În niciun caz pentru Gürsel: înconjurat de cărți în mai multe limbi străine, de gravuri mărturii ale locurilor unde a fost tradus, adept al mijloacelor numerice de comunicare dar adorator secret al vechii cafele turceşti, al cărei stil de preparare îl oferă cu plăcere oricui îi trece pragul, Gürsel a mai adăugat între timp o coardă la vioara sa secretă. Depărtarea de patria sa îi permite să militeze fără odihnă pentru un ideal european, cel al integrării țării sale în structurile europene: cultural, lingvistic, social, geopolitic, total. Nedim Gürsel, scriitor exilat şi oprimat? În niciun caz. Nedim Gürsel, povestaş european şi eurofon, al Turciei şi al lumii întregi. Acum, grație poveştilor pe care le înşiră, la persoana a doua,  un nume şi pentru România.

Articolul a apărut inițial în revista Qmagazine