În zece zile de manifestaţii în România, trebuie să fim cinstiţi, cu noi înşine dar şi cu cei care ne privesc, ne urmăresc, ne monitorizează şi ne comentează, că tot nu se ştie de fapt ce şi cum se petrece. Unii analişti, demni de credibilitate, afirmă că este doar o falsă revoluţie, şi punctează anumite aspecte cel puţin ciudate, ridică întrebări cu sens şi tâlc, ca Dan Tapalagă, de exemplu, în Revista 22. Alţii, la fel de serioşi şi de credibili, vorbesc despre o manipulare a opiniei publice române şi internaţionale de către guvern, pe de o parte, şi pe de alta, de către mass-media din România. La mijloc, două-trei evenimente, mai mult sau mai puţin regretabile, plângerile făcute de Ponta şi Antonescu la Strasbourg, pentru a determina o procedură de sancţionare a Bucureştiului, condamnate prompt de anasmblul analiştilor români, revocarea ministrului român de Externe, Theodor Baconschi, pentru cele spuse despre manifestanţi ("o masă violentă şi ineptă"). Şi o dezbatere la care am participat la TVR, sâmbătă, 21 ianuarie, la eForum, alături de Victoria Stoiciu şi Radu Călin Cristea. Persoane pe care le admir foarte mult dar cu care am avut, cred, "après la guerre", un singur punct comun: ieşirea din situaţia actuală de blocaj social şi politic poartă un singur nume, Mugur Isărescu. Ce aduc ca argument al spuselor mele? Un articol din Adevărul în care li se cere părerea unor "oameni care chiar au ce spune" despre revolte. Surpriză! Nu există niciun fir conductor comun.
Deci, deci, concluzie: Vulgaritatea sună la fel de prost pe buza unei persoane fără studii universitare ca şi în demersul unei persoane remarcabile din punct de vedere intelectual. Mai apoi, câteva remarci. Francezii au o expresie, "tirer son épingle du jeu". Româneşte spus, cine va trage afacerea pe spuza sa. E interesantă în contextul unei discuţii (ca să fac asemeni prietenului meu, Vasile Ernu) pe care am avut-o cu o colegă, Dora Voicilă, sociolog şi ea, asemeni Victoriei Stoiciu. O întrebam ce crede despre …Revoltă spontană sau manipulare? Violenţă sau înscenare?
un pic din toate. Dar atâta vreme cât pui un grup de oameni într-o dinamică emoţională, în public, nu îi poţi controla pe deplin, rezultatele sunt aproape imprevizibile. De asta aştept să văd cine "tire son épingle du jeu". Până la urmă nu mai contează cine a început şi cu ce scop, ci ce reiese. Poate că judec prea mult ca sociolog, mai degrabă decât jurnalist. Dar mă gândesc la faptul că mulţi coboară în stradă într-un scop, dar până la urmă efectul de grup e ca un fel de beţie, ceea ce îi face deopotrivă mai uşor manipulabili şi în acelasi timp imprevizibili. Şi scopul personal iniţial, toate intenţiile bune, pot fi uşor deviate. Şi ştii care este culmea? Ah, un aspect ce ţine mai degrabă de psihologia personală (ceva ce am observat din interviurile anchetelor sociologice). După ce te laşi antrenat într-o acţiune colectivă care a deviat de la scopul iniţial, deşi rezultatul final este contrar a ceea ce doreai tu iniţial, aproape întotdeauna ai tendinţa de a adera la rezultatul final, în loc să-l renegi, ca şi când era chiar scopul iniţial. Fiecare individ are nevoia să-şi poata justifica acţiunile faţă de el însuşi, cel puţin, şi faţă de ceilalţi, şi îşi poate schimba credinţa pentru a-şi justifica faptele, mai degrabă decât să se renege. Doar e mai bine să te simţi triumfător decât vinovat, nu?
* Imagine: lucrare de Cesarleal
