"Crăciun fericit, Republică Moldova, oriunde te-ai afla!" Fraza nu-mi aparţine, din păcate. Este finalul unui articol care încă nu a apărut, dar pe care îl veţi vedea joia aceasta în Dilema Veche: semnat de Adrian Cioroianu, el are darul de a pune punctul pe câteva "i"-uri. Printre alte citate care mi-au atras atenţia, din motive de împărtăşire a aceloraşi idei...: "problema Republicii Moldova, în acest moment (şi de mai bine de doi ani încoace) e tocmai lipsa unui bărbat. Unui anume bărbat"; "Azi, drept cadou de Crăciun, tot ce-ar putea face România mai bun pentru Republica Moldova ar fi să-i dea, ca ajutor nerambursabil, un preşedinte"; "Modesta mea opinie este că R. Moldova trebuie să se întoarcă la alegerea preşedintelui prin vot universal". În fine, trecem peste faptul că articolul apare după un precedent reportaj cu impresii din Chişinău, "Fetele din Chişinău nu poartă doliu după URSS". Rămânem doar la actualitatea zilei, aceiaşi de fapt de vreo doi ani.

Moldova tot nu are preşedinte, tot se joacă de-a alegerile, de-a referendumul, de-a unde sunt comuniştii, interminabil şi dezesperant (dacă există acest cuvânt). Trist mai ales, cred eu, pentru cei care de departe tot speră în Moldova. Cei care, pe vremea lui aprilie 2009 se bucurau ca nişte copii că vântul schimbării a atins Chişinăul. Sunt oare singurii? Mi-e teamă că da. Impresia mea, în urma vizitei făcute de curând la Chişinău, prin 9-10 decembrie, este că cei care au făcut atunci ceea ce se va numi revolta twitter se complac acum în aşteptare (sau au părăsit ţara?) Nu i-am văzut.

Am văzut doar mii de pro-comunişti cerând demisia guvernului AIE: 1, 2, 3...Am văzut moldoveni blazaţi că tot au Transnistria agăţată de gât, că guvernul nu face prea multe pentru a lupta împotriva traficului de fiinţe umane, că în timp ce Alianţa pentru Integrare Europeană se ceartă moldovenii nu reuşesc să iasă din marasmul economic. "Moldovenii nu mănâncă tratate cu UE pe pâine. Din punct de vedere politic Moldova este în schimbare, este pe val, dar dacă ne uităm la ce este pe stradă, nota este zero", afirmă astfel pentru Presseurop, analistul moldovean Eugen Revenco, de la APE. "AIE a reuşit să creeze o confuzie totală. AIE a venit cu o mulţime de promisiuni atunci când s-a înfiinţat, pe care nu le-a onorat însă".

Dezamăgiţi moldovenii? Din ce în ce mai mult. "Parlament impotent", striga o mână de protestatari în ziua în care Parlamentul de la Chişinău încerca (pentru a 6-a oară) să facă ceva, să aleagă un preşedinte de exemplu. N-au reuşit, iar vorbele acestea nu ne mai par vorbe în vânt. Ce mi se pare inutil şi slab de consistenţă, asemeni vântului, este încăpăţânarea AIE de a insista pentru a alege un preşedinte în Parlament: este evident că aleşii comunişti nu vor vota niciodată un candidat propus de AIE. O cere logica răzbunării politice: pro-europenii au făcut-o în primăvara anului 2009, pentru a bloca accesul la putere al lui Vladimir Voronin. Aş vrea ca cineva să se considere, printre analiştii moldoveni, foarte capabili, lucizi şi diplomaţi, suficient de curajos pentru a zice unui Vlad Filat, unui Mihai Ghimpu, unui Marian Lupu: "treziţi-vă! Nu o să aveţi niciodată voturile lipsă iar alte alegeri anticipate ar putea aduce comuniştii înapoi".

Deocamdată însă, zarurile au fost aruncate, nimeni nu vrea să ia frânele în mână pentru a schimba modul de alegere al preşedintelui (universal), şi nu prin referendum ci prin modificarea Constituţiei, şi ne pregătim cu toţii să mai sperăm un pic, pentru luna ianuarie 2012, la al doilea eseu de alegere a preşedintelui. Aceeaşi piesă de teatru, de fapt. Asta e, dacă Moldova are timp să se joace, noi, ceilalţi, de departe, nu putem decât să constatăm şi să ne resemnăm. Ocaziile se răzbună de cele mai multe ori.

Aş mai fi vrut să vă povestesc despre taximetirştii din Moldova, care nu cunosc limba română, sau moldovenească, cum vreţi voi, şi-ţi vorbesc în rusă. Despre cum îţi zic un preţ şi la aeroport îţi iau cu o treime în plus, altfel nu-ţi dau bagajele din portbagaj. Despre dragostea pe care o port prietenilor din Moldova şi Moldovei înseşi, nu din cauză că am fost de câteva ori acolo, că am avut colegi de facultate moldoveni, că dascălii mei (Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu...)  mi-au inculcat respectul pentru această ţară încercată, ci mai ales pentru că cred sincer că acest ultim bastion al francofoniei are dreptul şi merită să fie în Europa. Alături de noi. Dar bine, toate acestea sunt mizerii, sunt nimicuri...Ce contează este sisificul sistem de alegere a preşedintelui. Noapte bună, Moldova, oriunde te-ai afla!

* Imagine cu bradul de Crăciun din centrul Chişinăului, în 10 decembrie.