A fost un tren bizar cu o mitologie variabilă: la București existau unii care spuneau că o să călătorim ca niște prunci, legănați în ritmul vagoanelor în câmpia română, apoi cea moldovenească, alții care spuneau că o să fim victimele racheților (sau ale violurilor) și alții care se gândeau la evenimente exotice.

Ei bine, trenul București-Chișinău, cu plecare la 19.10 din exotica și sordida Gară de Nord, nu este periculos. Covor pe jos, oglinzi, pereți capitonați și banchete confortabile, dar foarte foarte asemănătoare cu scenele din romanele rusești. Lipsea doar samovarul. Dar am dooormit, până când șeful de vagon, care era și chelner sau supraveghetor, în funcție de uniforma-cămașa-tricoul roșu pe care și le punea, ne-a trezit la vamă. Dublă. Suspectă. Iar schimbarea roților (ca în formula Unu, dar nu cu viteza necesară) a durat două ore. Pe scurt, ajunse cu bine la Chișinău, am rezistat taximetriștilor, am luat autobuzul, am coborât în plină manifestație a comuniștilor împotriva pro-europenilor. Nothing new, ne spune o trecătoare. La revedere.

Mâine, Tiraspol, cu siguranță în zori, și cu siguranță cu noi emoții. Din îndepărtata și sălbatică Moldovă în no man’s land al lui Smirnov, liderul separatist care a fost și șef al armatei, președinte, negociator și cine mai știe ce mâine, totul este permis. De astăzi sunt necesare și fotografii pentru a putea intra aici. Suspans până mâine dimineață.

*În fotografie: șeful de vagon