Chişinău se pregăteşte, din nou, pentru a 5-a oară, dacă nu mă înşel (după câteva alegeri eşuate în Parlament şi un referendum nevalidat din lipsă de voci suficiente), să îşi aleagă preşedintele, în acest 18 noiembrie. Din nefericire, tot pe cale parlamentară, deci prin vot al deputaţilor care, ei, au rămas înlemniţi într-o aceeaşi ecuaţie rigidă: Alianţa pentru Integrare Europeană la putere nu reuşeşte nicicum să obţină cele 61 de voci necesare alegerii candidatului lor, din cele 101 de voci ale deputaţilor moldoveni. O adunare parlamentară care numără din păcate două voci comuniste "de trop", cum spun francezii. Poate doar cei trei fugari recenţi să schimbe ceva în ecuaţie, dar nu ştiu dacă în bine. să ne aducem aminte că Zinaida Greceanîi fusese candidata comuniştilor la postul de preşedinte al Republicii, şi ea este cea care a fost respinsă de fapt de două ori, în 2009, de către pro-europeni.

Deci, am putea să ne spunem, cu un dram de onestitate politică, şi foarte pe şleau, că nici acest vot nu va servi la nimic. Şi am fi astfel în în acord cu rezultatul votului publicat de cotidianul Jurnal de Chişinău: 57 % din moldoveni cred că preşedintele nu va fi ales nici de data aceasta. Votul de aur tot nu a fost găsit, AIE este mai dezbinată ca niciodată, campania electorală nu a fost strălucitoare iar pro-europenii şi comuniştii nu au fost capabili să găsească undeva un candidat neutru, un candidat apolitic, o femeie, de ce nu, în fine, o persoană capabilă de a scoate din impas această ţară.

În aceste condiţii, a spune, aşa cum o face George Damian într-un editorial publicat de Timpul, că "politicienii de la Chişinău nu mai vor aderarea la UE", nu mi se mai pare exagerat. De departe, situaţia moldovenească pare ruptă de restul actualităţii, de lume. Este ca şi cum acolo oamenii ar trăi într-un timp specific, mai lent, ca şi cum ar considera că au la dispoziţie tot timpul din lume pentru a-şi termina certurile mărunte de partid, pentru a termina o dată pentru totdeauna cu această perioadă de interim; iar acest timp ar fi, bineînţeles, diferit de al nostru, european, în care "time is money" iar secundele nu mai sunt suficiente.

Auzim din ce în ce mai des voci care cer o îngheţare a adeziunilor la UE, iar Hans-Gert Pöttering, fostele preşedinte german al Parlamentului European afirma chiar, cu înverşunare, în revista Paris-Berlin, "că nu putem totuşi să extindem UE până la moarte!". Din acest punct de vedere, o aderare a Moldovei se îndepărtează pe zi ce trece, iar Partenariatul Estic, el, începe să-şi arate adevărata faţă: nu, nu este nicidecum o anticameră a UE, nici măcar o garanţie, niciun paşaport, ci doar un cuvânt frumos.

Elev model al Partenaraiatului, elev splendid al reformelor europene implementate pe teren moldovean, Chişinău îşi vede visul estompându-se cu fiecare scandal în plus pe scena sa politică. Popor ferm şi încăpăţânat, solid în convingerile sale, moldovenii riscă să distrugă cu sârg şi frumuseţe ceea ce au crezut că au construit deja în timpul revoltei Twitter, în aprilie 2009. Vor fi trecut trei ani în curând, primăvara e aici, dar pentru moldoveni cireşii nu vor înflori. Nimic nou pe frontul de est...