Dezbaterile asupra romilor, din ultimele zile, ca şi acuzele şi scuzele care curg asemeni unui şiroi de vorbe...ţigăneşti, seamănă din ce în ce mai mult a cacofonie instituţională. Nu, nici măcar un "incendiu diplomatic", cum a scris presa franceză, ci un exemplu clar şi revoltător de cum funcţionează astăzi Uniunea, sau chiar Dez-Uniunea Europeană: ce zice o gură este contrazis de alta, ce decretează un stat este trimis la gunoi de vecinul de frontieră, nu mai există consens, nu mai există coeziune, uniune, ce doriţi. Ţiganii au reuşit să pună paie pe foc şi să învrăjbească pe toată lumea. Aşa cum au făcut-o în România, sau Ungaria, sau Cehia... nici măcar nu au avut nevoie de multe declaraţii sau acte, ci doar să arate că există şi să se plângă niţel. Nu ştiu cine zicea că dacă nu te plângi, nu primeşti nimic. Zilele trecute un doctor francez mă întreba, între două consultaţii, dacă vreau să spun că francezii sunt de fapt imbecili, pentru că înghit toate lamentaţiile ţiganilor, fără a verifica la sursă, în şatrele române, veridicitatea spuselor lor. Incă o dată, adevărul este la mijloc, soluţia nu va veni doar pe cale diplomatică, iar simptomatic şi revelator este faptul că nu am văzut încă nici un deputat rom, sau reprezentant al clasei intelectuale rom (care chiar există) să ia cuvântul şi să se plângă public de ceva. Sau de altceva.

In fine, revin, ca să închei, la un citat din aceeaşi carte cu care mă consolez prin metroul parizian de vreo două săptămâni ("Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova", de Vitalie Ciobanu):

"Cele mai abrupte, mai dificil de escaladat sunt zidurile clădite în mintea oamenilor: ele se nutresc din incapacitatea noastră de a lega cauzele de efecte, din obstinaţia de a nu înţelege mecanismele care ne devorează existenţa, din obişnuinţa de a trăi vegetal, inerţial, somnambulic".