Poate vă mai amintiţi de afacerea care a relansat oareşcum protestele comunităţii româneşti şi ale românilor în general asupra ideii că suntem toţi asimilaţi ţiganilor...Era vorba, desigur, de emisiunea lui Laurent Ruquier, pe France 2, în care un umorist invitat pe platou a imitat "salutul român": "S'il vous plaît, Monsieur!" La acea epocă s-au auzit cu prisosinţă protestele, dar nimeni nu a remarcat că de fapt această generalizată luare în derâdere ascunde de fapt şi o parte de adevăr: numărul celor care ajung să cerşească pe stradă folosind această rugă şi mână întinsă a devenit atât de mare încât nici nu mai are importanţă dacă sunt români sau ţigani români, vorbesc româneşte şi acest lucru este de ajuns. O întreagă comunitate românească este astfel stigmatizată în Franţa, iar dorinţa românilor care nu cerşesc pe stradă, ci salvează de exemplu vieţi umane în spitale, de a fi recunoscuţi şi poate, pe undeva, acceptaţi şi admiraţi, se duce de-a dreptul la gunoi. Magda Cârneci, într-un excelent articol apărut în Revista 22, scrie: "trebuie să ne asumăm ca naţiune cu minoritatea noastră romă cu tot şi să lucrăm mai mult la integrarea ei civilizată, dacă vrem să nu suferim în „imaginea naţională“ şi să nu cădem din nou în complexul nostru clasic de inferioritate / infantilitate. Pe de altă parte, reacţia de pe Internet, promptă şi inspirată, a româ­nilor de pretutindeni indică poate că intrăm într-o primă adultitate. Francofilia nu exclude mândria".

Român egal ţigan în Franţa, această tristă realitate nu durează de azi, ci de ieri, de alaltăieri, de acum zece ani deja, decând, cum nu o să uit niciodată, cineva a refuzat să-mi închirieze un studio pentru că "toţi românii sunt ţigani". Mai departe, atunci când ambasadorul român de externe, Theodor Baconschi, afirma cu bună ştiinţă că s-ar putea ca infracţionalitatea să se afle în genele ţiganilor, era luat în modul serios la fluierat. Era criticat. Totuşi, el ştie la fel de bine ca mulţi alţi români care au vizitat Parisul, dar nu o recunosc întotdeauna, că pe străzile oraşului-lumină strălucesc astăzi mai mulţi ţigani decât în Bucureşti, că au creat încet dar durabil o imagine atât de proastă nu numai României ci şi propriei lor naţii, care numără nume celebre de virtuoşi artişti, actori, scriitori, încât a devenit imposibil să mai deosebeşti pleava de trandafir. Ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, această stare de saturaţie la care s-a ajuns, şi care îi îndeamnă pe francezi să se plângă la curtea europeană a Bruxelles, este doar boomerangul lansat de noi, atunci când am acceptat să ne exportăm absolut tot, şi care ne ajunge din urmă. Nu ştiu unde este soluţia, şi dacă există. Ştiu însă că este posibil să stai în faţa unui ţigan şi cu admiraţe... A făcut-o până şi Henri Paul, ambasadorul Hexagonului la Bucureşti, când a premiat o profesoară ţigancă venită de undeva din nordul României. Eram mai mult de o sută de persoane care am aplaudat-o...