Ii mai lipsea doar o frază la sfârşit: "acest film s-a inspirat din fapte reale". căci şocul psihologic simţit după proiecţie, stânjeneala în faţa a atâta ură, cruzime, violenţă, injustiţie, era palpabilă, acolo, în tăcerea spectatorilor. "Revelaţia", titlul francez al filmului german "Sturm", în care unul dintre cele două roluri principale este deţinut de Anamaria Marinca, nu este însă o poveste adevărată. Ci doar un film care vrea să lase o urmă în conştinţa spectatorilor, să le dovedească faptul că ceea ce a avut loc în vara lui 1995 în Srebenica (Bosnia-Herţegovina), şi în jurul acelui nucleu conflictual, ar fi putu foarte bine să fie ceea ce am văzut de fapt pe marele ecran. O poveste tragică, cea a câtorva sute de femei, sechestrate, violate, torturate, ucise; o poveste penibilă, cea a unui Tribunal Penal Internaţional pentru fosta Yugoslavie (TPIY) care s-a născut amputat de braţe, fără puterea de a acţiona concret; o poveste macabră, căci vinovaţii sunt în continuare printre noi, cetăţeni onorabili sau chiar eroi în ţara lor. Cine va plăti pentru miile de victime ale unui război care a avut loc în faţa uşii noastre, sub ochii noştri? Pentru realizatorul filmului, germanul Hans-Christian Schmidt, răspunsurile sunt departe de a fi simple.

Iulia Badea Guéritée: Nu credeţi că filmului îi lipseşte o frază, la final? Ceva de genul "acest film se bazează pe fapte reale"...

Hans-Christian Schmidt: Ii lipseşte această frază pentru că filmul nu s-a inspirat din fapte reale. Ceea ce vedeţi în film sunt evenimente care ar fi putut avea loc în realitate, dar care nu s-au produs. Pentru mine a fost vital să creez o atmosferă reală decât să reproduc un eveniment oareşcare. Nu am vrut să recuperez un fapt istoric, să tratez povestea adevăraţilor criminali de război. In munca mea de obsedat de detaliu, aproape că am reuşit să fac din "Storm" un film documentar, din acest punct de vedere. Trebuie să recunosc că ador lucrurile care par reale.

Sunteţi deci mulţumit de filmul dvs?

Sunt mulţumit de faptul că 80 % din ceea ce aveam în cap când l-am început se regăseşte în versiunea finală. Sigur, a trebuit să fac uneori şi compromisuri, dar ideea mea despre integritatea oamenilor, asupra acestei femei pe care vroiam să o conturez, procurorul interpretat de Kerry Fox, a rămas întreagă. Au fost câteva scene tăiate, de exemplu cea în care Hannah Maynard (interpretată de Kerry Fox) se regăseşte singură în balconul TPIY. Dar ceea ce îmi amintesc foarte bine sunt mai ales scenele pe care le-am turnat din prima, de la început, şi pe care le-am păstrat pentru frumuseţea lor. De exemplu scena finală, cu cele două protagoniste la malul mării, confruntate cu ele însele, ştiam că aceasta avea să fie scena mea finală.

In timpul realizării filmului, în fosta Yugoslavie şi în La Haye, a trebuit să vă documentaţi, să citiţi, să interogaţi multe persoane. La sfârşitul filmului spectatorul ştie cu mult mai multe despre acest subiect. Dar ce aţi învăţat dvs personal?

Multe. La început, părea imposibil să înţeleg ce s-a întâmplat acolo.Germania părea atât de departe de acel război. Acum ştiu că lucrurile sunt adeseori complicate, că nu există soluţii rapide sau uşoare şi că este dificil să ai o opinie despre o societate care iese din război. Aţi putea să mă întrebaţi de ce am vrut să fac un film întocmai despre acea regiune din Europa...La început citisem despre procurorul german Hildegard Uertz-Retzlaff, cea care este însărcinată acum cu afacerea Karadzic. Mai apoi mi-am spus că este totuşi o regiune fascinantă a Europei, care face parte din istoria noastră comună. Când eram copil mergeam în vacanţe în Yugoslavia, cu părinţii mei. Era o zonă paradisiacă. A pune acum în oglindă ce s-a întâmplat între timp acolo face parte din viziunea mea despre lume, Meine Weltanschauung.

Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Yugoslavie îşi va închide probabil porţile, în 2012. Prea devreme pentru anumite voci... Filmul dvs încearcă să schimbe ceva?

Filmul a fost proiectat în septembrie 2009 în incinta Tribunalului. Dar nu a fost proiectat la ONU, organismul care a decis crearea TPIY. Nu cred că filmul meu poate să schimbe ceva, dar aş fi vrut să poată. Nu ştiam că procurorii sunt supuşi presiunii unei închideri iminente, am aflat acest lucru discutând cu ei. Dacă filmul meu poate schimba ceva este de acum înainte un domeniu în care doar jurnaliştii mai pot interveni.

Interviu realizat la Paris, de Iulia Badea Guéritée