"Dacă trebuie să învăţăm ceva din ce se întâmplă acum cu Grecia [situaţie financiară explozibilă şi risc de faliment] este cu siguranţă faptul că aşa ceva nu s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o guvernanţă economică". Afirmaţiile lui Anders Borg, ministru suedez al Finanţelor în vizită de lucru  (şi de prietenie) în 9 februarie, la Christine Lagarde, ministrul francez omolog, păreau acum câteva zile cât se poate de pertinente. De fapt şi sunt.

Dezvăluirile pe care o parte a presei occidentale le-a făcut, imediat după decizia celor 27 de a ajuta Grecia, în comun, dar cu marea parte a sprijinului venind dinspre Berlin, dau o imagine ceva mai puţin umanitară, mai puţin mizericordioasă decât credeam. La prima vedere am putea spune că Germania s-a îndurat de greci şi a derogat de la regula pe care ea însăşi a a instituit-o odată cu tratatul de la Maastricht. Pe de altă parte, presa de care vorbim a avut curajul să afirme şi să dezvăluie: împăratul e gol, băncile care au împrumutat cândva Grecia cu dobânzi care au împins-o direct în prăpastie promiteau marea şi sarea tot pe limba lui Goethe.

Salvând azi ţara lui Achile şi-au salvat practic punctul lor slab. Ar fi fost totuşi culmea ca Grecia să cadă şi să se afle ulterior că vinovaţii sunt nemţi! Fraţi întru o aceeaşi Europă. Un cod nescris al onoarei obliga Germania să reacţioneze. O guvernanţă economică unită, europeană, comună, nu ar fi permis să se ajungă în această situaţie, paradoxală, în care băncile salvate de la faliment de către statele suverane, ajung să-şi rotunjească veniturile penalizând aceleaşi state suverane.

Din acest punct de vedere furia germanilor lambda, care nu sunt de acord să plătească din banii contribuabililor datoria unei ţări care a ajuns în necaz din cauza băncilor germane, este perfect justificată. Şi se poate sincer personifica într-o singură întrebare: de ce oare statele suverane care au salvat băncile de la faliment nu au prevăzut şi naţionalizarea lor, supunerea acestora la o anumită sobrietate care să le împiedice să facă orice de capul lor? De la distrugerea unor ţări la acordarea de prime care depăşesc bunul simţ...Din acest punct de vedere fermitatea cu care Anders Borg (aceeaşi persoană care a reuşit să aplice o taxare a rezultatelor financiare a băncilor suedeze, şi care duce un lobby puternic pentru a generaliza măsura la nivel european) a apărat ideea unei guvernări europene este justificată: un asemenea mecanism nu ar fi permis ca o mână să pocnească pe alta! Este oare prea târziu pentru a mai repara oalele sparte?

Iulia Badea-Guéritée