Au trecut două săptămâni de la cutremurul din 12 ianuarie de la Port-au-Prince, capitala unei ţări de care auzim adeseori vorbindu-se, în presă sau în saloanele mondene, dar din păcate întotdeauna pentru a aminti o catastrofă. Incă una. Alta. Spre ruşinea noastră, occidentali trăind înt-un secol 21 care se vrea uman, generos, avansat din punct de vedere tehnologic, suntem în continuare la coada listei în ceea ce priveşte sprjinul acordat altora.

Ca într-un film de groază, orice am face şi la orice am spera, cel rău câştigă la urmă, chiar dacă prezenţa sa este de abia sugerată. Identic, orice sprijin am acorda şi oricât am plânge de mila acestei ţări, Haïti este din nou lovit de fatalitatea unui destin pe care nu reuşeşte să-l depăşească. Nu ştiu dacă neputinţa vine din faptul că, după, secole de colonizare, s-a văzut dintr-o dată liber dar fără mijloace de a se auto-descurca. Ce ştiu este însă că, asemeni de exemplu, situaţiei din Irak, după ce ai ocupat prea mult timp o ţară este logic să o părăseşti treptat, învăţând-o oareşicum din mers să se descurce.

Avocatul franco-american Arno Klarsfeld este, nu întâmplător, consilierul special al primului ministru francez François Fillon pentru Haïti. L-am întâlnit pentru un interviu în sediul Maison du protestantisme din Paris, rue de Clichy, la scurt timp de la întoarcerea sa din a doua sa misiune în Haïti. Parisianul perfect coborând de pe o bicicletă cu care se deplasează peste tot contrasta cu celebritatea imensă a acestui excelent personaj mediatic, generos, cu sânge românesc (tatăl său e născut în România). Se întâmpla acum aproape un an, şi mi s-a părut curios să observ că timpul trecut nu a alterat cu nimic pertinenţa consideraţiilor sale, ca şi temerile exprimate. 

Care sunt impresiile dvs după această a doua misiune ca şi reprezentant al Franţei?

Este trist că una dintre cele mai sărace din lume este o ţară francofonă. Franţa a avut raporturi privilegiate, strânse şi complexe cu această ţară. În Haïti a fost o perioadă de sclavagism, de furt al resurselor, al datoriei pentru independenţă [în 1825 regele Charles X a cerut guvernului haïtian 150 de milioane de franci de aur, pentru recunoaşterea independenţei. Renegociată în 1838, această datorie a fost onorată integral până în 1883, nt]. Generaţiile de astăzi nu sunt însă responsabile de ceea ce s-a întâmplat. Dar avem cu toţii o obligaţie morală de a face ceva pentru a da o altă imagine a Franţei. Este ceea ce m-a învăţat mama. Era nemţoaică şi părinţii săi votaseră pentru Hitler, ea nu era responsabilă însă s-a simţit datoare toată viaţa să încerce să dea o altă imagine a Germaniei. Nu trebuie să suferi pentru ceea ce nu ai făcut. Dar nici nu poţi să ştergi trecutul. Nu voi putea, la rândul meu, să schimb radical situaţia din Haïti, dar dacă pot pune în mişcare câteva proiecte pentru copii, voi fi fericit.

Primul ministru François Fillon a acceptat să mă trimită în misiune pentru a face în acelaşi timp evaluări şi propoziţii. Proiectele actuale merg de la reabilitarea centralelor electrice la trimiterea de chirurgi dentişti în cartierele sărace ale capitalei, şi până la dezvoltarea microcreditului pentru mamele celibatare.

Nu ar trebui ştearsă în prioritate datoria internaţională a ţării?

O parte din datorii a fost deja ştearsă. Dar a da bani fără a şti unde ajung este riscant, căci cea mai mare problemă din Haïti este corupţia. Aspect care trebuie rezolvat de haïtieni însăşi. Am ajuns la o stare de descurajare din partea anumitor State cum şi din partea mai multor asociaţii care lucrează în zonă, chiar dacă nimeni nu o spune cu voce tare. Cu toţii au impresia de a lucra asemeni lui Sisif: într-un etern început.

Trebuie să existe o modalitate de presiune discretă şi eficace pentru a determina clasa politică haïtiană să-şi asume responsabilităţile şi să facă ceva ca să înceteze corupţia. Sistemul financiar este, de exemplu, ubuesc. Judecătorii, numiţi de către executiv, nu au nici măcar diplome în multe cazuri. Oamenii rămân în închisori cu lunile fără a vedea un judecător. Haïtienii au sensul responsabilităţii, dar emigrează toţi.

Ar trebui poate încurajată crearea de noi locuri de muncă?

Nu este suficient, şi aici corupţia rămâne nodul problemelor. Fiecare este la bunul plac al funcţionarilor, bacşisul este regula. Deci corupţia rămâne sursa dezordinii. Este responsabilitatea clasei politice şi a celor cu bani; sunt conştienţi de acest lucru dar se complac căci astfel continuă să controleze tot.

Ce rol joacă însă America, foarte aproape geografic?

Haïti va fi din ce în ce mai aproape de State deci Franţa are doar de câştigat dacă găseşte un teren de discuţii. Chiar şi în liceul francez elevii vorbesc creolă sau engleză în pauze. Francofonia este în declin. Este adevărat că Franţa este văzută totuşi mai bine acolo. Paris a decis să menţină Haïti pe lista ţărilor prioritare.

Ce este deci de făcut?

Doar opinia publică poate schimba ceva, aici ca şi acolo, şi mai ales tinerii. Nu am văzut însă niciodată un licean francez care să zică:"nu mai merg la şcoală dacă nu daţi bani săracilor". Haïti este o ţară minunată din punct de vedere turistic, şi de altfel nu văd de ce Republica Dominicană, vecină, să poată fi un paradis al turismului şi Haïti nu. Pentru a parveni la acest scop ar trebui însă distruse cartierele mizerabile, instaura un climat de securitate în economie. Există încă foarte multă violenţă, cineva care fură se poate vedea rupt în bucăţi de populaţie".

Era acum un an. Intre timp, haïtienii, care se temeau că nu vor avea timp să reconstruiască înaintea de venirea unei alte catastrofe, naturale sau nu, au avut dreptate. Cutremurul le-a luat tot. Fatalismul care îi guvernează irevocabil, şi care îi face să se adaptateze la tot ceea ce cade peste ei (ca în fotografia de mai sus, unde tineri pescuiesc şi au apărut case în jurul unui lac format din inundaţii), nu le va fi de ajutor. Trecerea uraganelor Fay, Gustav, Hanna şi Ike, în august 2008, a dus la 800 de morţi şi un milion de oameni în stradă. Haïtienii au recurs la practici vodoo, inutile. Astăzi, cu cei 112 000 de morţi în urma cutremurului din 12 ianuarie, va trebui ceva mai mult de atât.

Iulia Badea Guéritée