Vasile Puşcaş
Vasile Puşcaş este un istoric şi profesor universitar român născut în 1952. A fost negociatorul şef al României pentru UE (2000 – 2004) şi ministru al Afacerilor Europene (2008 – 2009). Autor al mai multor opere despre relaţiile internaţionale, printre care Managing Global Interdepencies (Eikon, 2010), el a fost recompensat în 2005 de Clubul de presă român, pentru contribuţia sa la integrarea României în UE.
Actualizat: 28 martie 2011
Atacurile din Oslo şi insula Utøya au fost un şoc pentru norvegieni. Pentru UE ele sunt un semn că a venit momentul să avem o adevărată politică a diversităţii, consideră un editorialist român.
La Bruxelles, cei Douăzeci şi Şapte au adoptat Pactul pentru Euro, presupus să acţioneze ca o garanţie colectivă pentru moneda unică. Mai multe ţări care nu sunt membre ale zonei euro au aderat la acest pact. Bruxelles mai are doar de găsit curajul şi mijloacele de a le pune în operă, consideră un fost diplomat român.