La un an după începerea crizei economice globale, o comisie prezidată de laureatul premiului Nobel de economie, Joseph Stiglitz, a proiectat o nouă măsură de creştere, care să ţină mai mult seama de bunăstarea populaţiei. O măsură pe care Franţa intenţionează să o supună partenerilor săi europeni.
Data de înmânare lui Nicolas Sarkozy a raportului Comisiei privind măsurarea performanţelor economice şi progresului social nu este întâmplătoare : luni 14 septembrie, un an de la colapsul băncii americane Lehman Brothers – eveniment care a precipitat lumea în criză – şi cu câteva zile înainte de G20 din Pittsburgh şi Adunarea Generală a ONU, unde şefii de stat vor încerca să cadă de acord asupra noilor norme ale jocului economic.
În discursul de deschidere al conferinţei internaţionale care a avut loc luni la Sorbona, pentru prezentarea oficială a raportului, şeful statului şi-a exprimat dorinţa unei revoluţii statistice care ne va permite să "ieşim din religia cifrei". Dl Sarkozy intenţionează de altfel să apere acest mesaj în Pittsburgh, la forumul G20, şi în faţa ONU. Raportul al cărui făuritori au fost Joseph Stiglitz, Amartya Sen – două premii Nobel pentru economie – şi Jean-Paul Fitoussi, presedintele Observatorului francez de Conjuncturi Economice (OFCE), propune dezvoltarea unor instrumente noi de măsură ale bogăţiei naţiunilor. Ideea-cheie a lucrărilor : a da o mai mare importanţă bunăstării populaţiei decât producţiei economice. Astfel, produsului intern brut (PIB) i se va prefera produsul naţional net (PNN), care ia în considerare efectele deprecierii capitalului, în toate dimensiunile sale: naturale, umane, etc. Pe scurt, punând capăt aberaţiilor PIB-ului : de exemplu, care creşte în caz de catastrofe naturale, datorită costurilor de reconstrucţie, dar costul dezastrului nu este contabilizat.
Durabilitate
Când domnul Sarkozy a anunţat, în februarie 2008, înfiinţarea Comisiei, compusă din douăzeci de experţi mondiali, ţintea trei obiective: să împace francezii şi, în sens mai larg, cetăţenii din lume, cu statisticile care reflectă greşit, după părerea lor, realitatea vieţii de zi cu zi; confruntare cu urgenţa ecologică; a da oamenilor politici instrumente de măsură pertinente pentru a acţiona. Cele "douăsprezece recomandări" ale comisiei confirmă caracterul inadecvat al sistemelor contabile curente, care n-au jucat nici un rol de alertă înainte de criză: "Când instrumentele de măsură la baza acţiunii sunt prost concepute sau greşit înţelese, noi suntem practic orbi".
Experţii insistă asupra necesităţii de a nu mai privilegia termenul scurt, subliniind conceptul de "durabilitate", adică capacitatea unei economii de a menţine de-a lungul timpului bunăstarea populaţiei sale. Dar totuşi, totul este de făcut. Într-adevăr, nu se poate ca Franţa să-şi schimbe singură contabilitatea ei naţională : mişcarea trebuie să fie internaţională. Din toamnă, sunt programate întâlniri între responsabilii institutelor de statistică: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), INSEE, Eurostat, etc. Dar armonizarea poate necesita mult timp. După părerea unor membri ai Comisiei, printre care economistul francez Jean Gadrey, dezbaterea nu ar trebui să rămână în mâinile experţilor. De aici dorinţa de a lansa o dezbatere publică ca un fel de Grenelle a mediului, în scopul de a implica societatea civilă.