România: Febra aurului pune stăpânire pe Bucureşti
15 septembrie 2011
Revista 22
Bucureşti

Mina de aur de la Roşia Montană
Criza economică creşte valoarea aurului pe pieţele mondiale. Asociat cu o firmă canadiană, statul român vrea să profite de pe urma acestui fenomen redeschizând mina de la Roşia Montană. Un proiect controversat.
Se spune că fiecare casă de miner din Roşia Montană avea, prin pivniţă, un coridor care ducea către adâncurile pământului, în căutarea filonului de aur. Nu putem verifica uşor povestea, întrucât compania Gold Corporation a cumpărat, bucată cu bucată, aproape toate casele localităţii. Acum afacerea exploatării aurului de la Roşia Montană se apropie de o clarificare decisivă pentru viitorul ei. Compania se află în faţa ultimului stadiu de aşteptare înainte de declanşarea operaţiunilor: extrem de importantul şi esenţialul aviz de mediu. Ca atare, tensiunea s-a amplificat şi a căpătat dimensiunea unei probleme care preocupă întreaga naţiune. Dilema pare simplă. România trebuie să decidă dacă acceptă să facă o afacere cu aur, în care statul este partener minoritar, sau să închidă definitiv subiectul, după 14 ani de controverse, timp în care compania Gabriel Resources a cheltuit nişte bani, dar, mai ales, a cumpărat mai mult de trei sferturi din localitatea Roşia Montană. În timp, ambele tabere, atât cea susţinută de cei implicaţi în afacere, cât şi aceea coagulată în jurul asociaţiei Alburnus Maior, şi-au expus poziţiile. Războiul este total. Citiţi articolul în întregime în Revista 22!