Uniunea Europeană a fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla continentului. În cursul anilor a devenit însă un demon, de necontrolat şi de neschimbat prin alegeri. Există o singură cale pentru a evita colapsul: întoarcerea la naţiune şi la democraţie. Extrase.

Uniunea Europeană este cel mai bun lucru care se putea întâmpla continentului de la căderea Imperiului Roman încoace. Pentru ca statele atât de expansive ale Occidentului să nu se mai atace reciproc, a fost mai întâi nevoie de o catastrofă totală. Cel târziu în 1945 niciun om raţional nu-şi mai putea căuta salvarea în naţionalism. Ideea europeană era simplă: printr-o integrare graduală a economiilor vor fi eliminate orice motive sau orice posibilităţi logistice de recurgere la forţă între două sau mai multe state. Cine ar trage asupra sa însuşi? Acum visul a devenit realitate. Continentul este din punct de vedere administrativ şi juridic cel mai puternic spaţiu economic de pe pământ. Fără conflicte interne, fără sărăcie în masă, fără dictatură. Şi acum? Acum Europa pare terminată.

Monedă apreciată în mod artificial

Moneda comună se clatină şi este “apreciată” de o mână de bancheri disperaţi şi politicieni, prin infuzia de credite de nevoie. Imigraţia transformă UE într-o ruletă a morţii pentru masele disperate care trec Marea Mediterană pe şalupe şubrede. În pacificarea Orientului apropiat, fiecare ţară poartă propriul război colonial. Sau se fofilează discret.

Astăzi ţăranii italieni învaţă într-un mod drastic ce înseamnă o piaţă comună. De exemplu atunci când nu mai pot vinde niciun produs în Hamburg cu destinaţia Rusia din cauza unor germeni periculoşi. Franţa mizează pe centrale atomice chiar la graniţa cu Germania, în timp ce nemţii preferă să construiască mori de vânt. Danezii construiesc în zona Schengen containere pentru proaspătul personal de frontieră, pentru că tot răul vine evident doar din străinătate. Şi cine ar dori să-i explice unui muncitor calificat slovac că pensia sa va fi redusă deoarece grecii, care şi-au ascuns ani la rând bilanţurile, vor să se întindă în continuare la soare la numai 53 de ani (vârstă de de pensionare)? Mai trebuie să ne mirăm atunci că politica vehementă anti-UE este recompensată acum cu 20% dintre voturi? Mai surprinzător este faptul că fracţiunea Basta! rămâne atât de mică. Faptul că Europa mai este susţinută de unii, are de-a face doar cu trecutul.

Cetăţeanul uitat complet

Uniunea cu tot mai multe reglementări, care a interconectat statele membre fără ca acestea să observe, a fost introdusă pe uşa din dos. La început nu era vorba decât despre oţel şi cărbune. Apoi a fost vorba despre producţia de curent electric. Apoi despre agricultură. Pe urmă de vămi. Apoi de justiţie. Apoi despre controalele la frontieră. Pe urmă de monedă. Şi acum este vorba despre tot. Niciun cetăţean n-a fost întrebat vreodată.

Nu întâmplător Hans Magnus Enzensberger a ales Europa -  ”monstrul blând Bruxelles” – ca principal duşman. Departe de a contesta achiziţiile civilizatorii ale UE, el identifică centrala birocratică a Uniunii de la Bruxelles ca vinovat care ameninţă, cu preteneţiile sale de centralizare şi de reglementare, să facă din continent o “casă de corecţie”. El rupe deliberat un tabu atunci când atacă frontal UE, deşi este el însuşi un beneficiar al generaţiei paşnice. Devine el astfel aliatul lui Wilders, Kaczynski, Le Pen şi a multor alotra? Bineînţeles că nu.

Populismul de dreapta despre care se vorbeşte în media ca despre un cancer este în fond nimic altceva decât o ideologie pompoasă, xenofobă, care nu are decât un singur nucleu de creştere: naţionalismul. Instinctiv masele votanţilor europeni se întorc acum la ordinea veche, deoarece cea nouă funcţionează mizerabil.

Aici este cheia problemei. Europa este, aşa cum spune Enzensberge, un fenomen al “post-democraţiei”. În majoritatea ţărilor membre proiectul era atât de fără alternative, încât niciodată chestiuni precum Comunitatea economică europeană, Schengen sau Euro nu au fost  supuse la vot. Bunăstarea, datorată deschiderii pieţelor şi ajutoarelor structurale, a venit atât de automat, încât până şi naţiuni mândre precum Ungaria şi Polonia şi-au transferat suveranitatea abia obţinută, fără să se plângă, Bruxelles-ului.

Trebuie oprită maşinăria prea compexă a Bruxelles-ului

Chiar şi cu toată bunăvoinţa clasei politice, toate acestea n-ar fi funcţionat niciodată pentru că lipsesc lucruri importante: Europa nu are o opinie publică comună. UE dovedeşte că democraţia nu poate reuşi niciodată fără un discurs comun. Parlamentul European, care rar are ce spune, este stabilit în scrutinele naţionale. Ştirile, figurile politice, culturile de dezbatere şi tradiţiile au rămas pur naţionale. De aceea, majorităţi de stânga şi de dreapta votează regulat împotriva tuturor partidelor când este vorba despre Europa. În acest caz majoritatea elitei poliglote şi conectate internaţional nu mai achiesează.

Europa trebuie deci limitată la ce mai înţeleg europenii într-o oarecare măsură şi la ce pot valorifica apoi cu buletinul de vot. Aceasta nu este fabrica de lobby şi compromisuri de la Bruxelles, în a cărei sală a maşinilor sunt elaborate astăzi 80% din legile noastre. Ci ar fi o Europă a naţiunilor democratice.

Europei i se va face astăzi un serviciu doar atunci când funcţionarea acestei maşinării supercomplexe va fi întreruptă. Toate procesele de decizie trebuie să devină din nou democratice şi apoi naţionale, regionale sau locale. Toate extinderile trebuie să fie oprite. Iar euro se va prăbuşi oricum.

În definitiv,  există un stat care tocmai şi-a încheiat faza naţională şi s-a dedicat complet UE. Nu întâmplător este vorba despre cea mai europeană ţară dintre toate: Belgia. Acolo democraţia s-a evaporat uşor în încrengătura de interese regionale. E adevărat că se mai ţin alegeri, dar nu mai există guvern. Funcţionarii sunt manevraţi de UE fără ca afacerile să fie deranjate. Suveranitatea populară, politica în sensul ei propriu-zis, sunt pierdute. Dacă nu vrem ca acesta să fie destinul nostru al tuturor, nu există decât o cale pentru Europa: revenirea la naţiune şi la democraţie.