În momentul în care zona euro riscă să se prăbuşească, Europa nu trebuie să renunţe la conducerea Fondului Monetar Internaţional în favoarea Asiei sau a Americii Latine, consideră un editorialist din Le Figaro, conform căruia ministrul de Finanţe francez, Christine Lagarde, este cel mai calificat pentru a prelua postul lui Dominique Strauss-Kahn.

Cu ieşirea lui Dominique Strauss-Kahn din joc, partida de şah pentru desemnarea succesorului lui la conducerea generală a Fondului Monetar Internaţional se anunţă extrem de delicată. Nu pentru că el ar fi de neînlocuit. În ciuda unui bilan de o calitate incontestabilă şi a unor competenţe recunoscute în gestionarea optimală a situaţiilor de criză, alte persoane, la fel de capabile pot prelua ştafeta. FMI-ul, care a fost multa vreme absent, nu a redevenit salvatorul lumii numai datorită talentelor directorului său general; a fost plasat în centrul jocului în urma unor evenimente excepţionale, primul fiind criza financiară din 2008, şi care a atras după sine criza monedei euro.

Având în vedere că aceasta din urmă  încă mai mocneşte, este de înţeles voinţa europenilor de a pătra cu orice preţ postul pentru unul dintre ei. Salvarea Greciei şi în general criza monedei unice vor ocupa aproape în întregime zilele viitorului patron al FMI-ului. Asistenţa tehnică şi financiară a instituţiei este indispensabilă pentru a trata acest dosar complex, care depăşeste cu mult cadrul vechiului continent. Căci, în ciuda afirmaţiilor categorice ai câtorva piromani, nimeni nu poate măsura consecinţele pe care le-ar putea avea destrămarea zonei euro asupra restului economiei mondiale. Situaţia necesită o cunoaştere aprofundată a mecanismelor comunitare şi o înţelegere perfectă a subtilităţilor politice locale.

Fără nicio ofensă, un european este mai în măsură să se ocupe de un subiect atât de sensibil decât ar face-o un asiatic sau un sud-american. Şi nu este un mare secret faptul că profilul lui Christine Lagarde – familiarizată cu acest subiect şi cu multe altele care implică FMI-ul – se potriveşte perfect în acest cadru. Va veni mai târziu şi vremea în care, aşa cum a fost promis, reprezentatul unei ţări în curs de dezvoltare va avea acces la postul cel mai înalt. Mondializarea economiei şi schimbările în curs ale raporturilor de forţă justifică această predare de ştafetă, ceea ce va atrage după sine faptul că unele mari puteri, precum China, vor înceta să joace solo şi se vor preocupa şi de restul lumii. Dar pe moment, trebuie găsită o soluţie de urgenţă.