Acceptând reintroducerea controalelor la frontiere în anumite condiţii, cum au decis miniştrii de interne pe 12 mai, UE se supune tendinţei de interiorizare demonstrate de numeroase state. Dacă cei Douăzeci şi Şapte nu dau înapoi, UE se îndreaptă spre sfârşit.

Mecanismul este blocat. Proiectul european s-a adâncit într-o criză majoră. Uniunea Europeană nu mai are nimic modernist. Astăzi este la modă mersul înapoi şi nostalgia liniştii naţionale. Partidele de dreapta nu mai sunt singurele care fac campanie în acest sens. Deja, a devenit un consens, sau aproape. Şi pentru că în momentul în care se răspândeşte acest sentiment, Europa întâmpină probleme reale, întregul proiect european se clatină. Anunţând reintroducerea controalelor la frontieră, Danemarca arată calea pe care ar putea lua-o în curând mai multe state membre.

Dorinţa de dezmembrare este prezentă. Mulţi austrieci ar vrea să revină la shilling, o monedă pe care Grecia, Portugalia şi Irlanda nu ar pune-o în pericol. Mulţi visează la o întoarcere a controalelor la frontieră, astfel încât bandele de hoţi, cerşetori, imigranţi ilegali şi traficanţi de droguri să nu mai pătrundă în ţară. Ei ar fi de acord să refuze aceşti studenţi străini care vin să ne umple universităţile. Ei ar accepta fără ezitare stabilirea unor limitări privind traficul de tranzit. Sondajele de opinie au demonstrat de asemenea că o majoritate de austrieci ar fi favorabili reintroducerii barierelor pe piaţa muncii internă. De altfel, multe întreprinderi şi angajatori nu numai că ar aproba, ci chiar ar susţine energic restabilirea obstacolelor faţă de importul produselor care fac concurenţă producţiei naţionale. Urmând aceste păreri ar trebui deci să dăm înapoi.

Şi chiar se va întâmpla dacă niciun lider nu ridică vocea pentru a se pronunţa clar în favoarea proiectului comun al Uniunii. Se va întâmpla dacă cei Douăzeci şi Şapte continuă să fugă de responsabilitatea lor comună. Se va întâmpla şi dacă populaţia nu mai vede valoarea adăugată reprezentată de UE – dacă nu mai este sigură  de a avea ceva de câştigat din liberalizarea pieţei interne, din deschiderea pieţei muncii, din moneda unică. În relaţiile dintre oameni – fie ele publice sau private – partea cea mai rea este faza de incertitudine, cea în care se şovăieşte. Uniunea Europeană se află în această fază.

UE are două opţiuni la fel de dureroase

Prima, cei Douăzeci şi Şapte se apucă să rezolve problemele cu care se confruntă în prezent moneda euro, tulburările pe pieţele financiare şi provocările generate de valul de refugiaţi din Africa de Nord. Despre  toate aceste subiecte nu s-a auzit nimic până acum, în afară de declaraţii de intenţie : nicio măsură concretă nu a fost luată, cum ar fi introducerea unei margini de siguranţă pentru ţările îndatorate, instituirea unei supravegheri financiare eficiente sau introducerea unei politici comune de imigraţie, însoţite de crearea unei poliţii de frontieră eficace. Este prost văzut să o spui public, dar pentru a permite Uniunii Europene să pună în aplicare aceste măsuri, vor trebui transferate unele competenţe naţionale către instituţiile comune, va trebui să facem faţă noilor provocări democratice şi prin urmare să introducem numeroase modificări dureroase pentru statele membre .

Sau, cei 27 pecetluiesc dezmembrarea edificiului lor comun. Ceea ce ar corespunde mai bine climatului ambiant. Trebuie totuşi ca toată lumea să fie conştientă de faptul că o întoarcere în urmă nu s-ar limita la domeniile unde este dorită. Am putea supravieţui suprimării libertăţii de circulaţie. Dar aderarea noastră la un "grup de ţări cu monede puternice", adunat în jurul Germaniei, ar avea în schimb consecinţe dureroase asupra exporturilor noastre şi asupra turismului. Dar mai ales, mai devreme sau mai târziu, piaţa unică ar fi compromisă. Imediat ce UE ar arăta primele semne de dizolvare, constructorii auto şi agricultorii francezi ar cere instituirea unor bariere la import pentru a opri concurenţa străină şi le vor obţine la apropierea vreunei alegeri. Motor al creşterii economice, piaţa unică ar suferi grav din cauza ieşirii din euro şi a întoarcerii la protecţionism. Am vedea apariţia unei spirale de re-naţionalizări, alimentată obligatoriu de noile bariere la graniţe şi de izolare. Este cu adevărat ceea ce ne dorim ?