"Pactul de competitivitate" propus de Berlin şi Paris este probabil, o nouă etapă în construcţia europeană. Dar dacă dinamismul franco-german este cu siguranţă benefic pentru UE, în schimb reducerea parţială a prerogativelor Comisiei este oarecum îngrijorătoare, remarcă Le Monde.

Europa va ieşi cu onoruri din criza deschisă cu ceva mai mult de un an de zile în urmă de dificultăţile financiare ale Greciei ? Improbabilă acum câteva luni, ipoteza nu mai este complet exclusă astăzi. "Pactul de competitivitate", propus de Germania, susţinută de Franţa, partenerilor săi, vineri 4 februarie, cu ocazia consiliului european de la Bruxelles, ar putea fi un moment important în construcţia europeană. Deşi expresia, prea franceză, de "guvern economic", nu face parte din vocabularul în curs la Berlin, despre aceasta este de fapt vorba. Pactul urmăreşte să promoveze o serie de angajamente, cel puţin printre cei 17 din zona euro, în mod ideal în întreaga Uniune. Acestea ar privi o convergenţă a politicilor salariale, a impozitelor pe întreprinderi, a evoluţiei regimurilor de pensii, ale datoriei publice, etc. Când ne amintim de reticenţa cancelarului Angela Merkel de a sări în ajutorul Atenei, în primăvara anului 2010, nu putem fi decât surprinşi – şi mulţumiţi – de evoluţia guvernului german. Nu se mai pune problema unei închideri ale Germaniei în sine. Din contră, D-na Merkel vrea să joace un rol important în consolidarea uniunii economice şi monetare. Faptul că se arată deschis europeană convinsă merită recunoaştere. Iniţiativa ei ridică totuşi mai multe întrebări. Putem în primul rând contesta conţinutul "Pactului pentru Competitivitate". Faptul că echilibrul sistemelor de pensii ar fi bun pentru finanţele publice este evident, dar cel că urcarea la 67 de ani a vârstei de pensionare ar fi favorabil competitivităţii unei ţări, cum sugerează Germania, nu este la fel de evident.

Unde sunt marile proiecte europene?

Germania, căreia i s-ar putea reproşa faptul că nu are un salariu minim, trebuie să aibă grijă ca pactul ei să nu se transforme într-un mecanism care favorizează dumping-ul social sau concurenţa statului membru cu regimul social cel mai sărac. Al doilea tip de rezervă: preluând conducerea operaţiunilor, Germania şi Franţa trec peste Comisia Europeană, retrogradat la rolul de expert. Ocazional, această unitate franco-german poate fi benefică. Pe termen mediu, cesionarea de către Comisie a unei părţi din prerogativele sale este periculoasă.

O a treia rezervă : competitivitatea UE nu este limitată la suma competitivităţilor naţionale. Este principiul însuşi al construcţiei europene. Unde sunt marile proiecte europene de infrastructură, în special în domeniul energiei, care ar permite Uniunii să fie mai competitivă ? Nu merită acestea, de asemenea, să fie incluse în pact ? În ciuda acestor rezerve, nu putem fi decât mulţumiţi că putem vedea politicienii reluând controlul situaţiei şi nu numai făcând pe pompierii. Proiectul de pact este un bun început pentru o coordonare necesară a politicilor economice în zona euro.